Îngerul și demonul mâncării

Îngerul și demonul mâncării sunt cele două voci din ființa noastră.
Vocile care ne îndrumă la alegeri.
Fie albă, fie neagră.
Îngerul mâncării e cel care ne îndeamnă la o stare de bine datorată hrănirii corespunzătoare. El e cel care spune „Stop!” atunci când e momentul.
Demonul, în schimb, e cel mai mare vânzător de minciuni. Are cele mai bune tehnici de manipulare și marketing.
Ei sunt alături de noi permanent, doar că nu suntem conștienți de prezența lor de fiecare dată.
Prima dată când am spus „Aha! Aici sunteți!”, a fost momentul în care i-am întâlnit pe cei doi.
A fost un moment de prezență. Așa că am respirat profund, pentru a putea înțelege conversația celor doi:
– Bună dimineața, dragă îngeraș! Ce păpăm astăăăăăzi? Se măgulește demonașul.
– Bună dimineața, oooof! Numai la mâncare te gândești? Oftează îngerul.
– Știi bine că daaaa, sunt atâtea bunătăți în lumea asta, cum să ratezi asta? Mai ales că acum avem atâtea din care alege! Se entuziasmează el.
– Și oare corpul are nevoie de atât? Ai grijă la capcana asta! Da, sunt o mulțime pe lumea asta, dulciuri, paste, patiserii, dar oare chiar avem nevoie de ele? Oare nu putem funcționa la fel de bine și fără ele? Se gândește îngerașul.
– Păi și atunci de ce au mai fost inventate? Ce capcană, măi? Taci din gură și hai să facem ceva bun de mâncare! Îl ia de mână pe înger și de duc amândoi în bucătărie.
Îngerul se așază, timid, pe scaunul din bucătărie și se uită la demon. El rânjește și deschide frigiderul:
– Știu! Putem face ovăz, cu dulceață, cu unt de arahide, cu fructe de pădure, cu sirop de arțar și nuci pecan! Hehe, ce bine sună! Și le ia pe toate dintr-o mișcare, punându-le pe masă.
– Ar merge și o rețetă mai simplă! De ce e nevoie de atâtea calorii? Se încruntă îngerul.
– Tu nu vezi ce slab ești? Hai că nu strică! Plus că nimic din ce-i aici n-are zahăr! Hai, ajută-mă! Râde drăcușorul și pune ovăzul pe aragaz, în lapte vegetal.
– Cum să fiu slab? Se ridică îngerul de pe scaun. Sunt bine așa cum sunt, ba chiar tind spre dolofan. Drăcușorule, nu mă mai ademeni! Știi că nu rezist mâncării! Se întristează îngerul.
– Dar de ce să faci față? Corpul tău are nevoie de mâncare! Mâncarea e un combustibil pentru o bună funcționare a creierului, nu așa te-au învățat părinții, dragule? Pentru că așa e! Îi zâmbește șmecherește.
– Știi… corpul nu.. nu are nevoie de mâncare.. medicina modernă ne spune că postul negru e sănătos și ..
– Prostii! Îl întrerupe demonul. Ai nevoie de mâncare să funcționezi ca lumea! Se răstește el.
– Păi avem nevoie de mâncare, nu zic că nu, dar nu în cantitate exagerată, așa cum .. mâncăm noi, spune îngerul, milos.
– Aiureli! Nu mâncăm mult, stai liniștit! Adică.. poate mâncăm câteodată mult, dar.. sunt chestii sănătoase, nu te panica! Râde ironic drăcușorul și pune și scorțișoară în castron.
– Și legat de postul negru, știi că ajută și la disciplinarea minții, nu? Și îți detoxifică corpul, e minunat, după vei reuși să gândești clar și să…
– Mai bați câmpii mult? De te-ar auzi părinții te-ar da la nebuni! Poate că nu mai ești în creștere, îngerașule, dar cum vrei să te descurci bine pe termen lung? Dacă te înfometezi, slăbești în modul ăla nasol, și nu cred că îți dorești asta!
Îngerul abandonează discuția. E mai înțelept așa.
Între timp, se termină micul dejun. Îngerul respiră înainte de a lua masa, să devină conștient.
Demonul halește tot bolul cu cereale, iar apoi se lasă pe spătarul scaunului, scoțând un sunet de satisfacție.
Îngerul mai lasă puțin în farfurie, pentru că începe să simtă sațietatea și se hotărăște să încheie masa.
– Crezi că-i frumos să lași în farfurie? Se uită urât demonul. Asta-mi dă de înțeles că nu ți-a plăcut mâncarea pe care am făcut-o! Acum își și încrucișează brațele.
– Mi-a plăcut, mulțumesc! Însă.. nu mai pot. Și se uită în jos la burtica umflată.
– Tu pierzi! Râde demonașul, iar îngerul răsuflă ușurat, crezând că a scăpat.
El crede că a trecut de prima provocare, aceea de a refuza încă o porție.
El crede că e în control și că își poate controla poftele și foamea emoțională.
Da, se păcălește că știe ce e aceea foame emoțională și că poate să facă diferența.
Dar nu știe, pentru că demonul va lovi din nou, iar el va cădea.
Trece o oră, cei doi se apucă de treabă, fiecare are câte o activitate.
Demonul citește, iar îngerul scrie ceva articole.
– Știi, parcă ar merge o gustare! Spune, dintr-odată, demonul.
– Parcă ar merge.. dar nu, abia ce-am mâncat! Dă din cap îngerul.
– Cum abia ce-am mâncat? A trecut mai mult de-o oră! Zice drăcușorul.
– Bine zici, mi-e poftă de un pahar cu lapte! Gândește cu voce tare îngerul.
– Atunci hai să bem un pahar cu lapte, dacă nu vrei o gustare consistentă, am multe idei, să știi, se mândrește el.
– Nu, mulțumesc, îmi e bine așa! Atunci când sunt prezent, nu am nevoie de nimic, în special de mâncare! Constată îngerul.
– Mamă, ce te mai păcălești! Dar hai, fie cum spui tu. Poate că ai dreptate, îl manipulează drăcușorul.
– Noroc, pentru ziua productivă de astăzi! Spune, din suflet, îngerul și ridică paharul cu lapte.
– Noroc! Merită să ne recompensăm pentru asta… începe drăcușorul.
– Da! Păi uite, ne răsplătim, luăm o gură de aer proaspăt și bem acest lapte de migdale, care ne face bine! Muncim pentru noi, deci eu zic că e o recompensă uriașă! Intuiește îngerul că demonul vrea să insinueze ceva…
– Cu o gustare bună de tot, vreau să zic! Nu se lasă el. O ia în pas alert înspre debara, de unde iese cu un borcan de unt de arahide și unul de dulceață într-o mână, iar în cealaltă niște rondele de orez.
– Știi, eu cred că.. mă întorc la treabă, pentru că am mai .. multă și .. trebuie să.. și se ridică, ușor aiurit, de pe scaun, dându-și seama că se confruntă cu o provocare apăsătoare.
– Bine! Cum spui tu. Eu mă voi recompensa pentru activitatea mea de astăzi ( fiind doar amiază ). Nu ești obligat să rămâi, haha! Râde el, zgomotos.
Și îngerul iese din cameră, mergând la birou.
Se pune, încet, pe scaun și deschide calculatorul. Urmează să parcurgă un curs.
Deschide prima pagină și începe să citească.. dar se oprește.
Gândul îi sare la acele rondele de orez cu unt de arahide și dulceață.
„Nu, nu am nevoie de ele! Sunt mai mult de atât!”
Se dezmeticește și se întoarce la citit.
Dar nu durează mult, că i se întoarce gândul la gustare.
Se ridică dintr-o mișcare de pe scaun și nu mai stă pe gânduri, se întoarce în bucătărie.
Nici nu se uită la drăcușor, că ia o linguriță și își prepară gustarea.
Ia prima mușcătură și își dă ochii peste cap.
– Așa-i că-i bun? Întreabă demonul, cu aroganță.
– Daa! Poate chiar aveam nevoie, spune, de data asta inconștient, îngerul, și după ce termină se ridică de pe scaun.
– Stai așa, unde pleci? Se uită lung la el demonul.
– Înapoi la treabă, mi-am satisfăcut pofta! Se justifică îngerul.
– Păi, te mai servesc cu o porție, hai! Din partea mea, și îi întinde porția lui.
– Cred că o să refuz, voi avea mai multă grijă de mine, își întoarce îngerul capul.
– Haaaaai, ai fost așa de harnic în ultimul timp! Încă o porție nu-ți va face rău! Îl îndeamnă el.
– Știi că una duce la două, și apoi știi ce se întâmplă, explică îngerașul.
– Ok, adevărat. Atunci hai doar să mai luăm o mușcătură. O mușcătură nu va face rău, nu? Continuă demonul cu tehnicile lui de manipulare.
– Uffff, nu șt….
– În plus, e o zi așa frumoasă azi! Și uite câte ai făcut deja! Își schimbă demonul tonul vocii într-unul cald, asemenea îngerului.
– Cred că asta e.. adevărat. O singură mușcătură, zici? Se întoarce îngerul și se uită înspre gustare.
– Da, hai! ( Poate două, își spune el în minte )
– Ok, doar de data asta, și de mâine …
– Vom începe să mâncăm sănătos! Știu asta! Râde el, fals.
Așa că îngerul cade. Și nu se mai oprește.
Mănâncă una, două, apoi trei porții, și doar la a patra se oprește.
Se uită la demon cum râde, și el începe să plângă.
Ce a făcut?
Și-a trădat principiile.
S-a lăsat pradă impulsurilor, minții, emoțiilor.
Mai există cale de întoarcere?
Există, din momentul în care el respiră conștient și lucrează la el, pentru a fi bine pe interior.
Odată ce el e bine cu el, nu are nevoie de mâncare.
Mâncarea e doar unealta cu care mintea încearcă să acopere tensiunea din interior.
Așa că, pe cine ascultăm? Pe înger, sau pe demon?