Ce înseamnă să fiu regină în regatul meu?
Înseamnă să muncesc pentru ceea ce îmi doresc, să muncesc cu o pasiune și cu un entuziasm de neegalat, încât să mut munții din loc.
Înseamnă să am valori și principii și să le respect, pentru că odată ce le am pe acestea, stima mea de sine crește armonios.
Înseamnă să evoluez fără să mă opresc, să merg tot înainte și să nu las pe nimeni să mă tragă în jos, pentru că asta ar înseamna să mă pierd pe mine.
Așa că, din postura de regină în regatul meu, decid într-o zi să fac o plimbare prin regatul meu, și anume mintea mea, fie ea conștientă sau inconștientă.
Mă plimb prin grădina cu trandafiri, unde mireasma mă îmbată ușor, așa că încep să dansez.
Și în timp ce dansez și mă dizolv, îmi dau voie să râd cu tot sufletul, să mă bucur de existență.
Îmi dau voie să mă îmbrățișez și să fiu bine cu mine, exact așa cum sunt.
Îmi dau voie să mă trezesc și să mă bucur de tot ce am în jurul meu.
Însă dintr-odată muzica sufletului meu se oprește.
Ajung într-un loc unde miroase urât și e plini de spini.
Și o văd pe Oița Maia, cum plânge, fiindcă s-a prins în spini.
Îmi vine să o consolez, dar îmi aduc aminte că o regină nu face asta, ci, în schimb, îi spun:
– Ce beneficii ai dacă plângi?
Oița se uită la mine confuză, nu înțelege ce o întreb.
Ba chiar, îmi ignoră complet întrebarea, fiind blocată în propriul ei „rahat”.
– Trebuie să învăț să mă relaxez! Simt că nu mai pot! Am învățat toată ziua, am muncit pentru relația mea, și nu știu să o iau mai moale, Doamne! Se plânge ea.
– Eu zic că tu nici n-ar trebui să te relaxezi, Oițo, fiindcă te lălăi prea mult! Ce relaxare vrei? O întreb.
– Nu-i în totalitate adevărat! Se încruntă oița.
– Și acum mai vrei să și minți! Pe cine crezi că păcălești? Râd eu de ea, dar e de plâns, fiindcă oița nu cooperează deloc.
– Păi fac și eu chestii serioase, cum adică!? Chiar am evoluat, am făcut și terapie, m-am ținut de treabă, și acum simt că nimic nu mai are sens! Parcă fac totul degeaba! Izbucnește ea într-un plâns zgomotos.
– Oițo, spun și mă așez lângă ea, dând spinii la o parte, ai cumva nevoie să-ți dea cineva un șut în fund să începi să te miști iar și să nu te mai plângi?
– Poate că da! Poate că măcar atât am realizat și eu, că am nevoie de ajutor, că uneori chiar.. chiar nu mă descurc singură, își șterge ea lacrimile, parcă săturându-se de propria prostie.
– Atunci fii atentă! Mă lași să te ajut sau nu? O întreb direct, pentru că nu mai vreau să-mi pierd vremea, mai am și alte locuri unde trebuie să ajung.
– Cu ce să mă ajuți? Își ridică ea capul și mă privește cu interes.
Mă ridic de lângă ea și fug în lemnăria de lângă grădina cu trandafirii.
Iau un scaun de lemn și îl aduc oiței Maia.
– De ce ai adus un scaun? Își pierde ea și ultima speranță, oftând.
– Ai încredere în mine sau nu? O întreb, intuind ce gândește.
– …
– Urcă-te pe scaunul acesta, o îndemn și îi ofer o mână de ajutor.
– Ăăă, bine, capitulează ea și se urcă cu grijă pe scaun.
– Bun, acum uită-te la mâinile mele, spun și formez o bilă imaginară. Aici e problema ta, oricare ar fi ea, că „ai prea multe teme”, că te cerți cu ai tăi, că nu ai bani, ce crezi tu că te deranjează cel mai tare acum.
– Ăăă, am înțeles, deci mă uit la problema mea acum, se alătură ea jocului.
– Exact. Acum, tu o privești de sus, de la înălțime, din altă perspectivă, aș spune. Cum se simte asta? O întreb.
– Păi, sunt mai mare decât problema, se prinde ea ușor, doar e o mică șmecheră.
– Ai prins ideea. Acum, cum ar fi să găsești o rezolvare de acolo de unde ești? Una la care nu te-ai mai gândit până acum, îi lansez provocarea.
– Hai că încerc! Spune ea entuziasmată. Deci.. când mi-e frică de testele și ascultările de la școală.. ei bine.. aș putea să privesc totul.. adică .. aș putea să-mi schimb.. păi..
– Nu te pierde în detalii, pur și simplu spune clar și concret ce îți dorești de la tine și cum vrei să arate rezolvarea, îi explic.
– Nu am absolut nimic de pierdut! Orice s-ar întâmpla! Până la urmă, ce dacă iau o notă proastă?
– Nu-i de ajuns, asta ai spus și până acum, îi spun.
– Muncesc cât de mult pot fără să mă plâng! Dă ea a doua lovitură.
– Altă variantă! Te păcălești singură.. constat.
– Îmi fac un plan de acțiune! Continuă ea, cu același entuziasm.
– Fii atentă, Oițo, că nu mai am mult timp la dispoziție. Îți pui 2 întrebări esențiale, de fiecare dată când ai o problemă:
1. Ce beneficii îmi aduce această acțiune?
2. Ce pierd dacă nu fac acțiunea?
Astea să-ți fie literă de lege în viață!
Plec de lângă Oiță și o las să mediteze la asta, se pare că se produce o schimbare în ea acum, fiindcă nu zice nimic.
Dacă spunea „mulțumesc” sau „am înțeles”, mi-aș fi dat seama că e un răspuns din minte, adică a auzit ce am spus, dar nu o mișcă prea tare și nici n-o să facă prea multe.
Așa, are timp să mediteze la asta și să se transforme.
Mă opresc în dreptul unui trandafir și îi observ frumusețea unică.
Mă aplec și îl miros, minunându-mă de mireasma plăcută.
Apoi mă descalț și pășesc încet pe iarba fragedă, spre următorul loc din regat, și anume tărâmul relației mele.
– Draga mea regină, ești cea mai frumoasă! Cea mai deșteaptă! Vreau să fac amor cu tine, chiar acum, căci mi-e tare dor de tine! Mă întâmpină regele, în felul lui specific.
Dacă până acum i-am făcut pe plac, pentru a-l păstra lângă mine, discuția cu Oița m-a făcut să înțeleg că nu mai vreau să trăiesc în mediocritate, că eu sunt regina în regatul meu și că nu am voie să mă las dominată.
– Îmi pare rău, dar am nevoie de timp cu mine, îi spun, simplu, din suflet.
– Dar ce s-a întâmplat, minunea mea? Ce ai pățit? Pune el întrebările la care mă așteptam deja.
– Mi-am dat seama că timpul petrecut cu tine nu-mi aduce atâta schimbare precum îmi aduce terapia, de exemplu.
Regele se întoarce cu spatele la mine și se uită în jos.
I-am distrus orgoliul, iar acum el face pe supăratul, pentru ca eu să-i cad la picioare.
Asta pentru că eu i-am permis până acum să facem lucrurile așa cum vrea el, a fost greșeala mea că m-am lăsat manipulată.
Dacă eu continui să mă las manipulată, mă voi distruge și, cel mai periculos, mă voi pierde pe mine.
Regele meu nu e matur emoțional și mă trage în jos, la același nivel cu el.
– Crezi că… te trag în jos? Se întoarce el la mine, văzând că nu mușc din jocul lui.
– Dragul meu, mă amăgesc că învățăm și creștem împreună, că facem o mulțime de lucruri împreună, când, de fapt, noi pierdem timpul! Iar eu vreau să mă dezvolt, să mă transform, îmi deschid eu sufletul în fața lui.
– Dar eu cred că ne susținem unul pe celălalt, că relația asta e una tare sănătoasă și că avem de învățat atât de multe unul de la celălalt! Spune el, parcă implorând, parcă disperat.
Când îl resping iar el face urât îmi dau seama că trebuie să-l educ.
El se leagă de prezența mea, care îi face bine.
Astfel, eu fac mereu cum zice el, ca să știu că e fericit, și asta duce la dependențe și atașamente.
De asemenea, îi ofer prea multă certitudine.
Iar când oferim prea multă certitudine, relația nu durează.
Cum ar fi dacă astăzi aș adopta o perspectivă diferită?
– Dragul meu, observ la tine schimbări în bine. De când te-ai apucat de dezvoltare personală, ești parcă alt om, îmi place! Îi spun.
– Da??? Se umflă el în pene.
Femeile pot face bărbații din vorbe.
– Da, dragule. Știu că am spus că timpul petrecut cu tine nu îmi aduce atâta dezvoltare precum îmi doresc, dar gândește-te cum ar fi dacă am merge amândoi în dezvoltare personală și cât de mult bine ne-ar face!
Iar el, fiindcă am pus problema așa cum trebuie, se gândește acum:
„Femeie de asta n-am mai avut, merită să mă schimb pentru asta!”
Și asta doar pentru că am valori și principii.
Și pentru că sunt un model pentru el.
Pentru că iubirea se învață.
Dacă el vrea să împărtășească cu mine este necesar să facă eforturi, altfel e degeaba.
Dacă îmi pun ordine în viață și mă pun pe primul loc, toate se așază.
Pentru că Dumnezeu are grijă de asta.
Pentru că mă deschid, Doamne, să primesc în viața mea bărbatul întrupat de tine, pentru a crește împreună.
Pentru că în acest Univers mă simt iubită de Dumnezeu.
