Eram moarta si ma prefaceam ca-s vie.
…ma prefaceam ca-s vie.
Si, culmea, imi iesea… Dar, ce efort!
Traiam si imi imaginam ca asa trebuie sa fie viata.
Fara gust, fara aroma si fara cantec.
Doar tanguire😮 s-o fac si pe asta daca el,ea au facut-o.
Si timpul trecea iar eu masuram diminetile dorindu-mi sa fac fara efort supraomenesc ceva care sa imi incante sufletul.
Era tarziu.Nu mai puteam sa ascund neputinta .De a vorbi, de a merge…
Dorul de viata
Dorul frumos m-a inviat, adica dorul de Dumnezeu.
I s-a facut mila de mine.
Asa gandesc.
Atunci cand, in singuratatea tristetii si imensitatii dureri, vocea care nu striga, dar era mai puternica decat tunetul, a ajuns la El, m-a eliberat!
Doar putin, pentru ca restul e magie.
Trebuia sa aflu butonul magic pe care era bine sa apas. Si am studiat asta.
Caderea
Mi-era foame.
Cand imi e frica, mananc. Si nu stiu asta.
Viata imi da dovezi ca pot, dar nu vreau.
Nu vreau acum, nu vreau maine… Cine stie cand vreau?
Cand nu mai am nimic dedesubt si cad. Cad in vis, cad in viata.
Pierderea
Cand ma pierd, nu mai stiu cine sunt.
Sunt durere, sunt tot ceea ce vine spre mine, in loc sa o iau de la capat.
Pare ca e mai greu asa, dar cat ma insel!
E mai comod sa stau fara sa fac nimic.
S-o iau de la capat, inseamna sa fiu mai buna, mai curajoasa, mai atenta. Mai… multe!
Regasirea
Pornesc din nou. De data asta, fara sa imi mai pese ca lumea se uita la mine.
Acum, cineva, acolo sus, ma protejeaza.
Pe mine!
Strigatul meu interior de fericire acopera lumea.
Am invatat sa ma-ascult.
Fara comentarii.
Sa fac si sa fiu.
Punct.
Eram moarta si am inviat!
Bun gasit viata!
Daca iti place articolul „Eram moarta si ma prefaceam ca-s vie” ne poti contacta la psiholog bucuresti