Scrisoare de la un client
Suntem generatia cu cei mai idioti parinti din istorie.
Suntem generatia cu parinti care s-au deconectat, s-au rupt de sufletul lor, de adancul lor, pentru a se lasa sedusi de materie si de promisiuni desarte.
Spun ca sunt idioti pentru ca asemeni idiotului din poveste, fizic poate au fost langa noi, dar mintea si sufletul lor nu erau niciodata acasa.
Cand aveai mai mare nevoie de ei, cand ti-ai fi dorit sa discuti cu cineva, sa primesti sfaturi sau indrumari sau cand aveai nevoie sa te ghideze in viata, ei erau intotdeauna plecati.
Psihologic, nu erau niciodata langa noi.
Model de mama
Am un prieten a carui mama reprezinta pentru mine un exempu perfect de dezastru.
A nascut trei copii, dar acestia nu isi aduc aminte ca mama lor sa le fi facut vreodata de mancare sau sa fi facut curat in casa.
Scuza era ca mergea la servici si ca era o intelectuala.
Sa fii intelectual si sa traiesti intr-o cocina de porci, cu trei copii, nu e un exemplu de parinte responsabil.
Si intotdeauna m-am intrebat cum au reusit acesti copii, ca adulti, sa isi ierte si sa isi accepte mama si faptul ca nu au avut o copilarie fericita din cauza ei.
Obstacolele sunt calea, cum se spune in zen, imi spune ea.
Un alt model
Parintii celui mai bun prieten al meu au fost idioti, dar la polul opus.
I-au daruit singurului si unicului copil tot ce si-a dorit, material nu i-a lipsit niciodata nimic, tot ce isi dorea puiutul, se intampla.
Nu l-au certat, nu l-au batut, nu l-au neglijat.
Dar pentru ca l-au lasat sa faca tot ce si-a dorit, puisorul nu si-a luat niciodata servici, nu si-a asumat niciun fel de responsabilitati – n-a fost cazul, s-au ocupat ai lui de tot- iar acum , la peste 50 de ani, este tot un copil.
Nu are curaj sa isi traiasca propria viata, este in permanenta dependent de ceilalti, nu stie ce vrea, este tot timpul anxios sau depresiv.
Lipsit de o ghidare din partea parintilor, la momentul potrivit, nu a reusit sa isi gaseasca nici ghidul interior, iar orgoliul si ignoranta il impiedica sa apeleze la ajutorul unui psiholog – singurul care ar mai putea avea rabdare cu el.
Problema reala, insa, este ca nu vrea in ruptul capului sa se schimbe si sa isi cunoasca lumea interioara.
De ce?
Pentru ca inauntrul e iadul.
Si cum ar putea puisorul sa mearga singur in iad si sa mai iasa si viu dupa tot ce-i acolo?
Obstacolele sunt calea, cum se spune in zen, imi spune ea.
