Ignorarea emoțiilor
Experiențele pe care le trăim sunt ca o hârtie albă.

Am auzit destul de des despre cum ar fi să ne ascultăm emoțiile.

Si la fel de des că ar trebui să ne ascultăm emoțiile.
Nu am înțeles prea bine, până la un punct la ce se referă, dar în ultima vreme începe să aibă sens.
Emoțiile și gândurile noastre suntem noi.

Experiențele pe care le-am avut m-au șlefuit într-un fel sau altul.

Ce înseamnă să-ți asculți emoțiile?

Eu, am trăit mereu în sentimente de contracție, negare, vinovăție sau regret pentru ceva.
Am trecut prin anii de viață ascultând partea mea emoțională, dar neînțelegând ce vrea să-mi spună. Până la urmă am ajuns la „fund”, unde calea de întoarcere însemna transformare.

Am început să văd. Am început să accept. Am început să fiu prezentă în viață mea.

Gânduri reprimate
Ignorarea emoțiilor

Am negat anumite emoții, le-am reprimat pe altele, altora le-am dar frâu liber prea mult și prea repede.
Sănătatea mentală înseamnă și capacitatea de a înțelege ceea ce îți transmite o emoție și un gând pe care îl avem.

De obicei mintea noastră ne comunică exact ce am învățat-o să ne comunice.
O viață sănătoasă înseamnă o asumare a lucrurilor pe care le facem cu noi, pentru noi, cu alții, pentru alții. Astfel se ajunge la o aliniere și o congruență între simțire, gândire și comportament.

Atunci când ne ignorăm emoțiile, în special cele negative, de fapt le dăm putere să crească.

Experiențele pe care le trăim sunt ca o hârtie albă.
Gândurile pot deveni monștrii care ne chinuie
Și ele cresc, până ajung monștri, monștri cu care nici noi înșine nu mai putem trăi.

Atunci când acești monștri au crescut si sunt destul de mari încât să ne mănânce pozitivismul și energia, ne aflam deja pe un făgaș unde:

-suntem nevoiți să ne creem sisteme(mecanisme) de protecție

-alunecăm de multe ori până în pragul iluziilor, halucinațiilor și anxietății duse la extreme.

Intr-un cuvănt, ne-am creat un program negativ al paraliziei emoționale.
Mai mult, dacă avem în jurul nostru și oameni care ne întăresc bănuielile sau au la rândul lor probleme foarte mari, șansa să „cădem” în pesimism( prieteni in care avem incredere, un membru de familie), este destul de mare.

Valorile parintilor nu sunt neaparat valorile tale

Când suntem copii, învățam despre noi cum ar trebui să fim, învățam despre ce ar trebui să vrem sau ce ar trebui să facem cu viață noastră.

Și suntem și creștem într-un fel anume.

Așa cum am văzut la cei din jur sau la părinți.
Dacă suntem obișnuiți să ne ascundem emoțiile față de ceilalalti pentru că astfel riscăm să fim pedepsiți, o vom face la fel toată viață.

Doar dacă vom ajunge la concluzia că suntem nefericiți și că ne doare tare, vom interveni pentru a schimba comportamente, valori și reguli.

Acest pas de cele mai multe ori reprezintă șansă pentru un nou început, pentru o noua viață.

Dacă suntem obișnuiți să negam ceea ce avem nevoie și să disimulam lucruri că să ajungem într-un punct, așa vom face toată viață.

Din interiorul nostru, spre exterior, pot plecă multe lucruri și multe acțiuni, unele dintre ele chiar contradictorii cu cine suntem noi.

Atunci când suntem pozitivi, echilibrați, sinceri, adevărați – găsim oameni asemeni nouă. Când suntem anxioși, depresivi, nevrotici, paranoici, găsim oameni care ni se vor asemăna.

Este exact că un limbaj pe care îl folosim.

Emoțiile și gândurile noastre sunt limbajul nostru despre noi.

Așa comunicăm cu cei din jurul nostru.

Nu doar ceea ce cerem verbal ne reprezintă, sau poate asta ne reprezintă cel mai puțin, ci ceea ce cerem cu gândurile noastre.

Realitatea este definită de noi, și este exact așa cum o proiectăm noi să fie.
Totuși, există și un schelet al realității, pe care dacă nu îl mai vedem înseamnă că am intrat pe o pantă a delirului mental.

Ignorarea emoțiilor
Emoțiile noastre spun ceva despre noi.
Gândurile noastre spun altceva despre noi.
Nimic din ceea ce ne comunică ele nu este real sau fals.

Doar este.

Cred că important este să începem cu a ne asumă ceea ce gândim, exact așa cum este.

Nu deținem adevărul despre nimic. Doar adevărul despre noi. Și asta doar dacă reușim să ajungem la timp în terapie și să învățăm despre cine sunt eu si unde doresc sa ajung.

Creierul nostru ascultă de noi ca un copilaș. Dacă îi spuneam că este frumos și că trebuie să se poarte frumos, să fie sincer, să fie deschis, să fie adevărat – atunci și acțiunile noastre vor fi la fel.
Dacă-l lăsăm să crească ca o buruiană, noi vom crește ca o buruiană. Cu capul în toate direcțiile, cu mintea pe pereți, încercând permanent să găsim justificări pentru acțiunile noastre.

Așa ajungem să ne explicăm lucruri ajungând până în punctul în care deviem de la realitate.

Experiențele pe care le trăim sunt ca o hârtie albă, de fapt
Un lucru care pe mine mă rănește, pe altul îl lasă indiferent.

Dacă stagnam prea mult într-o emoție, într-o stare, într-o atmosferă, ajungem să o trăim constant, indiferent de orice altceva se întâmplă.
Dacă comportamenul nostru este unul distructiv, atunci vom ajunge să ne distrugem. Iar dacă nu avem o strategie cu care să existăm, atunci orice altceva ne poate dărâma.
Dacă mințim foarte des, vom ajunge să trăim o minciună. Dacă jignim foarte mult, vom ajunge să fim jigniți.
Gândurile noastre au mereu ceva să ne spună.

Uneori ne spun lucruri distorsionate. Alteori, însă le ascultăm doar pe jumătate… Dar în fiecare dintre noi există binele pentru noi, există răspunsul pentru tot ceea ce facem și pentru tot ceea ce suntem.

Pentru că la baza fiecărei acțiuni stă o intenție pozitivă.
Ceea ce este greu de făcut și ceea ce este greu de controlat este să le înțelegem fără prea multe adaosuri pe lângă ele.

Emoțiile noastre știu despre noi mai multe decât știm noi despre noi.

În fiecare dintre noi există un potențial foarte mare de bine, de bunăstare, de redescoperire, de liniște și pace.

Singurul lucru pe care îl avem de făcut este să le dăm glas.

Nu contează ce ne spun, acum.

Învățând să m-ascult
Contează că le vom asculta și le vom da un alt sens.

Nu contează că le considerăm greșite sau adevărate, contează să le ascultăm și să le recunoaștem.

Dacă spre exemplu, mie îmi place să fiu apreciată pentru ceva, sau ladaută de oameni care sunt inteligenți, este o nevoie, chiar dacă vine din ego.

Mi-o recunosc, mi-o asum, o știu despre mine și pot să trăiesc cu ea.

Chiar dacă nu există nimeni care să mi-o spună sau să o facă frecvent pentru mine, eu știu că o am și o recunosc ca fiind a mea, fără să caut să-i pun etichetă de nevoie rea sau bună.

Este doar o nevoie și atunci când îmi este satisfăcută, mă bucur, iar atunci când nu este, eu știu cine sunt și gata.

Emoțiile neascultate sunt ca niște copii care plâng și sunt ignorați.
Cu cât le ignorăm mai mult, cu atât vor plânge și vor țipa mai tare.

Cu cât ne prefacem că nu le vedem și nu le auzim, cu atât vor zbiera și vor căuta să primească atenție.

Și chiar dacă avem un fond psihic normal, ajungem să ne ducem la „vale” fără să mai intelgem nimic.

Încrederea noastră în propria persoană este extrem de necesară când vine vorba de a sta de vorbă cu o ființă și cu „sensul” din noi înșine.

Trebuie să avem încredere în noi, că orice am spune despre noi, dacă este real și autentic, trebuie să existe acolo, să trăiască.

Și cred că tot ceea ce este autentic în noi, nu este urât și murdar, ci doar este.

Nu cred că suntem înclinați să urâm, să mințim, să jignim, să rănim, să dăm vina.

Atunci cănd trăim cu sufletul deschis,

Doar suntem!
Dacă îți place articolul „Emoțiile noastre se repetă pănă învățăm ce să facem cu ele” ne poți contacta la psiholog bucurești