Visurile mele…
Aș putea vorbi despre visurile mele o zi întreagă, și tot n-aș termina. Problema la mine e că îmi știu cu claritate visurile, însă nu fac acțiunile corespunzătoare care să mă conducă într-acolo. Dar a venit timpul să rezolv problema asta.
• Spune-mi, dragă Crina, ce te pasionează? Care e visul tău cel mai profund, care te entuziasmează cel mai tare?
• Visul meu suprem ține de nevoia de contribuție. Simt că am un rol în lumea asta, viața mea nu e degeaba. Sunt aici să ajut cât mai mulți oameni să fie fericiți și să se conecteze cu ființele lor.
• Te referi la visul tău de a deveni psihoterapeut, antrenor de dezvoltare personală și speaker motivațional? Și nu te trage în spate gândul că, acum tu nu ești bine deloc, cum să îi ajuți pe ceilalți?
• Da, mă gândesc constant la asta. Acum nu sunt în totalitate bine, nici nu știu dacă voi fi. Singurul lucru pe care îl știu e că lucrez neîncetat la mine, sunt într-o continuă dezvoltare și ador asta!
• Deci, te gândești că o să fii într-o zi capabilă să-i înveți pe ceilalți să se reinventeze, exact cum faci și tu acum.
• Exact! Și nu am cum să știu cum voi fi peste câțiva ani, însă procesul de reinventare a mea merge din ce în ce mai bine, cu urcușuri și coborâșuri, bineînțeles, dar în momentul de față pot spune că sunt bine. Bine în adevăratul sens al cuvântului.
• Ești sigură că nu e o încredere falsă de sine? Analizează tot înainte să iei decizia asta, că ești cu adevărat bine.
• De data asta am analizat profund și da, spun cu mâna pe inimă că azi sunt fericită. Azi mă simt împăcată cu mine. Azi mă iubesc mai tare ca niciodată.
• Ce a determinat starea asta?
• Am probleme în a-mi da seama. Ceea ce mi se pare extrem de ciudat, e că ieri m-am stresat excesiv pentru testul la biologie de astăzi, am tot repetat, fiind nemulțumită și frustrată că nu înțeleg anumite noțiuni, în subconștient mă gândeam „oare de ce nu pot mai mult?” . M-am simțit neputincioasă. Dar apoi mi-am spus tot, am închis toate cărțile și caietele și m-am pus la somn.
• Ai reușit să dormi bine, dacă erai atât de stresată?
• Cu somnul niciodată nu am avut probleme. Plus că, înainte de somn mi-am făcut tehnicile de la dumneavoastră, și mi-am spus „Chiar dacă școala mă copleșește și simt că nu mai fac față, eu mă iubesc profund și mă accept așa cum sunt”, iar pe urmă m-am relaxat, și am adormit.
• Dimineața cum te-ai simțit?
• Mi-am spus „fie ce-o fi”, hai să nu mai iau lucrurile atât de în serios. Și nu le-am luat. Am dat testul detașată, au fost o mulțime de lucruri care mi s-au învârtit în cap, nu mă pricep deloc la grile, nu am exercițiu. Nu știu să fiu sigură pe informația pe care am învățat-o, asta e cea mai mare problemă a mea din prezent.
• Știu că data trecută, la primul test la biologie, după ce l-ai dat, ți-a venit să plângi la școală, cum te-ai simțit acum?
• M-am simțit al naibii de fericită! Eliberată! Mulțumită cu cât am știut. Ceva s-a schimbat, s-a transformat. Însă îmi e tare frică să nu fie ceva doar de moment, iar la următorul test să plâng iarăși.
• De ce te aștepți la ce e mai rău? Uite cât de bine a mers acum, normal că ceva s-a schimbat. Tu te-ai transformat. Ai schimbat atitudinea, ai luat decizia să nu iei viața atât de în serios, exercițiile și-au făcut efectul. Vezi ce înseamnă consecvența și seriozitatea? Dacă ai răbdare cu tine și ești perseverentă, rezultatele apar, fără îndoială! Așadar, să intuiesc că restul zilei ți-a mers foarte bine?
• Extrem de bine, și îmi dau voie să fiu entuziasmată. Chiar dacă voi mai avea momente în care mă păcălesc singură, în care îmi spun că sunt bine și de fapt nu sunt, acum știu că sunt bine. Și îmi place sentimentul acesta. Oare să fie autentic?
• Lucrurile sunt mult mai complexe de atât, Crina. Ți-am mai spus că ești prea entuziasmată, și apoi cazi în extrema cealaltă.
• Și atunci ce să fac? Să nu mă bucur, pentru că am avut o zi excelentă, în care mi-am îndeplinit toate obiectivele?
• Ba să te bucuri, și să fii prezentă, dar știu că în adâncul tău se iscă acum întrebarea „oare cât mai durează până apare ceva rău care să mă tulbure?”
• Nu-mi dă pace întrebarea aceea, și vreau să mă lămuresc o dată pentru totdeuna de ce am gândul acesta care mă trage în jos.
• Pentru că ești ca tatăl tău. Atragi problemele, nu soluțiile. Te gândești că trebuie să treci prin viață așa, fuguța fuguța, să le rezolvi pe toate repede, să te vezi scăpată. În viață nu e așa, avem datoria să ne mai oprim și să luăm o gură de aer proaspăt, să ne uităm puțin în jur, și apoi să mergem mai departe, nu să fim într-o goană nebună. Atunci, pentru ce mai trăim?
• Aveți dreptate, sunt exact ca tatăl meu. Știu ce nu-mi doresc în viață. Nu-mi doresc să fiu ca părinții mei, îmi doresc să îmi construiesc propria personalitate, mult mai puternică și mult mai autentică.
• Așadar, fericirea pe care o simți în momentul acesta e temporară, mai este până când să facă parte cu adevărat din tine, dar e un început, și unul foarte frumos chiar. Mă bucur că te simți bine, se vede pe tine că ești mai luminoasă.
• Vă mulțumesc, am fost foarte încrezătoare în mine azi. Am ieșit la tablă la fizică și am rezolvat o problemă, ceea ce eu nu fac niciodată! Am fost activă la română, pentru că am făcut mai mult o oră de dezvoltare personală, și am fost în elementul meu! M-am simțit energică toată ziua după ora aceea, chiar dacă a fost ultima!
• Aici puțin iese orgoliul din tine, îl simt, ai vrut să le demonstrezi celorlalți că tu ești cunoscătoare în psihologie, am dreptate?
• Da.. m-am gândit ca măcar în domeniul acesta mă pricep, dar și aici am scăpări, de multe ori. Am momente în care simt că nu sunt bună de nimic.
• Asta e normal, doar nu ți-a spus mama ta o dată, și știu că te-ai supărat tare „cum să gândești așa negativ, tu, viitor psiholog?”
• Da, iar eu i-am răspuns că și psihologii sunt oameni.
• Continuând, ce visuri mai ai? Pentru că uite cum a deviat discuția.
• Azi cred că am avut o zi așa de bună, pentru că am lucrat la visurile mele. Am fost la un training pentru lideri la Oriflame, unde am învățat multe ponturi pentru productivitate și organizare, și am stabilit o întâlnire cu o tipă super pricepută, care mă va ajuta să evoluez cu Oriflame în timpul școlii.
• Foarte frumos. Vezi? Dacă te-ai ocupa de visurile tale puțin câte puțin în fiecare zi, ai avea starea pe care o ai acum.
• Normal! De asta mi-am dat și eu seama azi. De asemenea, am făcut pentru școală ce a trebuit, cu o plăcere de care m-am mirat și eu. Mi-am făcut tema la mate și mi-am învățat la chimie. Mi-a făcut plăcere, cu adevărat.
• Și de ce crezi că te-ai simțit așa? Pentru că ți-ai echilibrat nevoile, ai pus visurile tale și școala în balanță, le-ai alternat și a ieșit ceva minunat.
• Mi-am scris tot într-o agendă și m-am organizat super bine. Sunt mândră de asta. De asemenea, un alt vis de-al meu e să am un stil de viață sănătos, un organism sănătos. Astfel, am mâncat echilibrat, salate, am luat cam multe gustări, iar seara mi-am făcut un smoothie înainte să merg la aerobic, și după ce am ajuns am mâncat un bol cu supă.
• Se văd ceva progrese. Vei vedea că se va rezolva și problema asta cu mâncarea, e totul doar în mintea ta. Secretul e să consumi mai puțin, iar caloriile pe care le consumi să fie mai puține decât energia pe care o eliberezi.
• Mă ambiționez și știu că va fi bine. Iar la aerobic… nu am cuvinte! Singurul lucru de care m-am lovit e că nu puteam să asimilez fiecare exercițiu, să le fac precum instructoarea, eram mai înceată, cumva. Și mama mea e o persoană foarte înceată, oare moștenesc asta de la ea?
• Ești înceată, pentru că creierul tău nu e antrenat destul, pentru că ți-ai distus neuronii lucruri nesănătoase.
• Da, dar acum nu mai fac asta în exces.
• Da, dar ți-ai făcut rău o perioadă îndelungată de timp. Și asta se vede acum. Totul are consecințe, Crina.
• Am înțeles, oricum, foarte greu asimilez informațiile. E un complex pe care îl am, că și la școală, acum îmi spune ceva profesoara, iar în secunda următoare uit.
• Rezolvăm și asta, dar e destul pentru astăzi, le luăm pe rând.
• În concluzie, o listă a visurilor mele poate fi:
1. Să îmi urmez cariera care mă pasionează, în psihologie
2. Să imi infiintez la propria mea afacere
3. Să am un stil de viață sănătos, ce cuprinde alimentație sănătoasă, odihnă și sport (precum văd la influenceri)
4. Să fac un curs și să devin instructor de aerobic sau fitness
5. Să călătoresc prin lume
6. Să devin asistenta psihoterapeutei mele
7. Să am o relație autentică
8. Să fiu detașată și să descopăr simțul umorului care stă ascuns în mine
Am încredere acum că având această listă pe care psihoterapeutul mi-a cerut-o, voi reuși să îmi împlinesc visurile. Mai ales din momentul în care mi-a spus:
• Crina, ai doar 17 ani. Dacă vei menține această trezire îți pot garanta transformarea ta în ceea ce va rămâne esențial din visurile tale.