Dragul meu,
am nevoie de timp.
Am lăsat ca lucrurile să se adune.
Asta a fost cea mai mare greșeală.
Am lăsat ca totul să izbucnească într-o singură zi, iar asta ne-a făcut rău atât mie, cât și ție.
Pentru că da, îmi place drama și scandalul.
Îmi place să atrag atenția asupra mea și îmi place ca lumea să-mi dea importanță.
Cel mai mult îmi place să joc rolul victimei, fiindcă sunt exact ca mama mea.
Iar astăzi, cu ajutorul terapiei, s-au așezat mai multe lucruri, după cum urmează.
Ți-am scris astăzi că prefer ca săptămâna asta să nu dormi la mine.
„Ce s-a întâmplat?” m-ai întrebat. Exact la asta mă așteptam.
Eu am atras întrebarea asta, pentru că mintea mea a vrut să se afunde în conflict.
„Nimic, îmi doresc să fiu singură și să îmi rezolv treburile.”, ți-am răspuns, cu o frică nemăsurabilă în mine, aceea de a nu te supăra și de a nu crea probleme.
Sunt conștientă ( sau nu? ) că e o metodă greșită de abordare, fiindcă am vrut să fug de adevăr.
Mă simt ca o oaie zăpăcită, care are nevoie de stăpân care să o ghideze la fiecare pas, pentru a-și aduce aminte să se miște.
„Mi-a picat nașpa asta” ai continuat tu.
Așa că am ales să te sun.
De ce te-am sunat?
Ca să rezolv problema, mi-am spus, ca ulterior să-mi dau seama că te-am sunat, de fapt, din frică.
Fiindcă mi-a fost frică să nu te simți prost, pe scurt, să mă așez comod și să aștept să fiu dominată.
Pentru că așa am trăit până acum și doar atât știu, să mă las dominată și apoi să fac pe victima.
Un cocktail perfect al eșecului!
„Cred că ți-ai setat niște așteptări, fiindcă am făcut un fel de tradiție să dormi în fiecare săptămână la mine, și acum, fiindcă mi-am luat puterea înapoi, ai devenit un șantajist emoțional” îți spun, trecând peste frica mea cu viteza luminii, fiindcă dacă mă mișc mai încet ajung să nu mai zic nimic, să rămân în zona mea călduță.
„Cred că ai dreptate, mi-am pus așteptări, și de aia m-am supărat, dar îmi trece”.
Mi-ai spus asta, pentru că asta am vrut să aud?
Pentru că în adâncul sufletului tău știi că așa poți să mă ții aproape, zicându-mi lucrurile care îmi convin, pentru că știi că așa îmi place.
Îmi place să fiu preaslăvită, să mi se spună că sunt cea mai frumoasă și cea mai deșteaptă.
„Țin chestii în mine, majoritatea care nu îmi convin, pentru că îmi e frică să nu te pierd. Îmi e frică să nu te supăr și așa ajung să mă las pe mine deoparte pentru a-ți satisface toate nevoile.” Îți spun.
Ce vreau, de fapt?
Vreau să am un bărbat aproape mereu, ca să ce?
Ce vreau să dovedesc?
Tu mă manipulezi, chiar dacă ești imatur emoțional.
Iar eu mă las, pentru că sunt ca mama mea.
Mama mea e definiția dramei și a necazului.
Când îi spun pe față lucrurile, se refugiază în țigări și plâns.
Când tatăl meu o pune la punct și o trezește la realitate, să facă ceva cu viața ei și să nu se mai plângă atâta, vine și se agață de mine, spunându-mi că nimeni n-o poate înțelege!
Și oare eu cu ce sunt diferită?
Cu nimic!
Iar acum, că am descoperit asta în terapie, nu știu dacă să plâng sau să râd.
Să plâng fiindcă am dormit atât de mult timp, și să râd de prostia mea.
Fiindcă m-am săturat să trăiesc o viață mediocră!
M-am săturat de propriile mele minciuni, de propria-mi lene care pute pe mine, de amânare și de prostie!
Îmi doresc să deschid ochii și să mă transform!
Tu îți dorești asta?
Fiindcă dacă nu îți dorești, povestea noastră se încheie aici.
Dragul meu, dacă nu avem un scop comun, nu ajungem nicăieri.
Dacă nu ne dorim amândoi dezvoltarea personală, unul dintre noi îl va manipula pe celălalt, și se va transforma totul în ceva toxic, sunt sigură că nu-ți dorești asta!
Scopul meu e să devin mai bună.
Te alături?
Mă iei de mână, să mergem împreună pe o cale binefăcătoare?
Dar te avertizez dinainte, nu e ușor.
O să ne dăm cu capul de multe ori și-o să vrem să renunțăm la tot ce am construit, doar de dragul de a ne întoarce unde e cald și bine.
Pentru că e atât de ușor să te întorci la vechile obiceiuri!
E nevoie doar de un singur pas înapoi și se zdruncină totul.
Așa că, dragule, mi te alături?
Dacă văd că sufletul tău arde de nerăbdare și își dorește transformarea, voi fi alături de tine.
Dacă nu, să știi că mă vei ține pe loc, iar eu nu pot concepe asta, așa că o să plec mai devreme sau mai târziu.
Pentru că până acum am pierdut vremea.
Până acum am tăcut și am înghițit, și nu mi-am trăit viața.
Am trăit viața părinților mei, mai exact a mamei mele.
Și Doamne, nu-i doresc nimănui viața mamei mele!
Cum să nu-ți dorești să afli adevărul, ca să nu te rănească?
Bullshit!
Mai bine lași ego-ul să urle de durere, dar după știi te trezești!
Și îți dai seama de unele lucruri.
Și apoi te schimbi, de nevoie, pentru că nu mai poți trăi în aceeași prostie.
Asta e transformarea!
Dar când îți e frică, iar cineva îți spune că „Așa n-o să fii niciodată eficientă”, iar tu te apuci de plâns și te victimizezi, atunci scuză-mă, nu am ce vorbi cu tine.
Pentru că așa am fost și eu până să încep terapia, și m-am săturat de asta.
M-am săturat să mă plâng și să fac pe victima, ca să atrag atenția.
M-am săturat să pierd timpul plângând, în loc să fac ceva.
Acum nici nu am timp de plâns!
Dar am deviat de la subiect, știi cum sunt când mă pornesc!
„Să nu mai ții chestii în tine, te rog, pentru că așa am impresia că nu ești 100% sinceră cu mine. Chiar dacă mă supăr sau nu-mi convine pe moment” îmi scrii.
Așa că îmi cer iertare de la tine.
Fiindcă așa am fost obișnuită.
Să-mi cer iertare atunci când spun ceea ce simt și când am propria părere.
Să-mi cer iertare când învăț, ca femeie, să îmi iau puterea înapoi.
„Îmi trece. Mai nașpa e pe termen lung să ții în tine, decât să mă supăr eu 10 minute”, continui tu.
„Și ești sigur că îți trece? Că peste asta nu pot să trec eu.” Altă prostie pe care o spun, hai că la astea sunt cea mai bună!
„Normal că îmi trece.” Închei tu, și îți mulțumesc, fiindcă altfel cine știe ce prostii mai spuneam.
Terapeuta mea m-a întrebat ce văd la tine, de ce mai rămân în relație cu tine și nu fug de rup pământul.
I-am spus că te iubesc pentru liniștea și detașarea pe care le emani, fiindcă eu nu am așa ceva.
Pentru că ai îndemânare și încredere în tine.
Fiindcă poate nu faci atâtea lucruri ca mine, dar faci puține și le faci bine, lucru pe care eu nu-l pot face.
Te iubesc.
Dar îmi doresc să învăț mai multe de la tine.
Îmi doresc să văd cum evoluezi și cum te transformi.
Pentru că dacă nu văd asta, oița de mine își cere iar șutul în fund și voi fugi de tine!
Trec câteva ore, în care nu mai vorbim, în care avem timp să ne așezăm gândurile.
După care primesc un mesaj de la tine:
„Atât timp cât tu îmi zici ce simți și dorința pe care o ai eu trebuie să învăț să respect chestia asta. Trebuie să avem răbdare și încredere în noi și unul în altul că rezolvăm toate chestiile împreună”
Și te iubesc pentru asta.
Așa că, dragul meu, îmi dau seama că sunt o scorpie.
Sunt o scorpie care, atunci când are chef e o victimă, iar apoi e agresor.
Dar lucrez la mine.
Îmi doresc transformarea, aceasta e prioritatea mea principală, fiindcă altfel mă consider un eșec ca persoană.
Îmi spui de nenumărate ori că sunt prea dură cu mine și pun prea multă presiune.
Dar dacă nu aș fi așa, oare aș mai face ceva?
Fiindcă în jurul meu am doar oameni leneși, de la cine să învăț?
Noroc că am dat de o nebună de psihoterapeută, care mă ia de moț de fiecare dată când îi arăt ce proastă sunt.
Dar îmi spun de fiecare dată „și dacă rămân singură, măcar știu că lucrez la mine, prin urmare voi atrage oamenii potriviți.”
Îți mulțumesc că îți dorești să mă ajuți și de fiecare dată ești cu sfaturile la tine, dar eu nu am nevoie de asta, dragule.
Am nevoie să văd că mișcă ceva în tine.
Am nevoie să te văd cum îți trăiești viața și cum dansezi cu problemele.
Am nevoie să mă provoci, cu fel de fel de încercări, nu doar să-mi spui ce deșteaptă sunt.
Așa, dragul meu, să știi că te voi ține aproape.
