Psihoterapie de grup Ilfov
“Draga tata…”
(din seria scrisori terapeutice)
-Mi-aș dori să pot să-ti spun că îmi este dor de tine dar aș minți…
-Acum că nu mai ești s-a făcut mai multa liniște în spațiul dintre mine și tine, liniște și pace îți doresc și ție acolo unde ești… Și aș dori să îți împărtășesc câteva emoții pe care le păstrez dintotdeauna în mine, în acest moment de liniște și pace sufletească în care mă aflu.
-Mi -a fost atât de dor de imaginea unui tata încă din primele momente de viață în care te- am căutat și nu te-am găsit sub nici un chip și nici ca emoție, încât am hotărât că pot să trăiesc doar imaginând-mi că odată vei veni la mine și îmi vei spune pe nume și îmi vei da o eugenie, eugenia, acel dulce asociat cu fericirea copilăriei mele.
-Mi- am dorit atât de mult să vorbesc cu tine, să mă vezi, să mă simți până în momentul în care m-ai atins, altfel decât un părinte… și atunci am înțeles și atingerile prietenilor tăi care purtându-ma în brațe( aveam doar 3-4 ani) nu erau tocmai afecțiunea unui adult față de un copil.
-M-am simțit vinovată tată, m-am simțit rușinată tată, și deși înghețam în brațele lor dorindu-mi doar să-i împing ca să mă lase în pace, credeam că ceva din mine este în neregulă și că voi fi învinovățită pentru “ceva”.
Așa am învățat să supraviețuiesc, imaginându-mi sau observând permanent imaginea unui tată cu tonuri calde vorbind copilului său. Am căutat și am găsit nenumărate imagini (în filmele pe care le vedeam sau în cărțile pe care am început să le citesc încă de la 7 ani), cu tați în care viața copilului lor conta, filme din care îmi luam afecțiunea identificându-ma cu personajul copilului și alinandu-mi astfel sufletul veșnic în căutarea iubirii.
M- am identificat cu tot ceea ce era frumos în jurul meu și m-am agătat de amintiri, m-am agățat de un singur cuvânt pe care îl păstrez încă în sufletul meu asemeni unui mugur mic pe care îl așteptam să încolțească, promițându-mi mereu că voi avea grijă să mai adaug alte cuvinte și emoții care m-ar fi ajutat să simt că aparțin unei familii.
Imi amintesc și acum cum am primit primii mei pantaloni noi.
Eram în clasa a treia. Era prima haină nouă din viața mea de care eram atât de mândră iar tu ai râs de verdele acela crud și mi-ai spus că sunt precum o broască.
Atunci am știut și chiar mi-am imaginat că tu, dincolo de toată violența ta, de toate viciile pe care le aveai, tu aveai nevoie să fii iubit.
Aveai nevoie să fii iubit și nu știai să ceri, aveai nevoie să te conectezi cu noi și pentru că nu aveai alte unelte prin care să te conectezi decât cele pe care le-ai învățat de la părinții tăi, le repetai doar pe acelea care existau în universul tău.
Dragă tată, îmi era frică de tine, îmi era frică să îmi exprim emoțiile, să îmi exprim îngrijorarea și asta m-a făcut mai târziu să mă simt vinovată.
Incă am în minte scenariul de cum ar fi fost dacă ți-aș fi spus:-
-Tata, am nevoie de o îmbrățișare…și încă mă gândesc la poveste…ce s-ar fi putut întâmpla dacă aș fi găsit curajul și forța să îți spun acest lucru…și constat cum îmi iau încă de acolo emoțiile pozitive care mă ajută să merg mai departe. Așa am reușit supraviețuiesc prin negarea tuturor grozăviilor care s-au petrecut.
Am învățat lucrul acesta când am reușit să mă iert pe mine și să vă iert pe voi, să mă iert pe mine pentru toate așteptările pe care le- am avut față de voi și să vă iert pe voi pentru tot ceea ce ați făcut sau n-ați făcut.
Am căutat eroi în viața mea, modele de tată ca să pot exista mai departe, am căutat calitati cu care te înfrumusețam pe tine tată, imaginându-mi că într-o zi vei începe să vezi lucrurile așa cum le vedeau alți părinți.
Dragă tată, acum privesc fulgii care trec prin fața geamului meu si -mi amintesc crâmpeie din copilăria mea… (natura care m-a ajutat să supraviețuiesc pentru că doar acolo găseam liniștea și pacea),si aș dori să iți mărturisesc cum dupa o perioadă lungă de terapie incă îmi este frică de oamenii violenți și de conflicte, îmi este frică de amenințări, de țipete si de acuzații. Când doi oameni se ceartă lângă mine simt cum se trezește în mine Salvatorul să îi împac, Salvatorul activat din copilărie.
Psihoterapie de grup Ilfov
Am căutat toată viața să găsesc liniștea, pacea și armonia și mi-am dat seama că oricât am fugit de agresivitate, agresivitatea din tine era și în mine și așa te-am purtat în viața mea permanent.
Până în acest moment când fac pace cu mine, fac pace cu tine și las spațiul să coboare în spațiul dintre noi.
Stiu că undeva, cineva așază lucrurile în cea mai bună ordine pentru ca fiecare să aibă un minimum din ceea ce îl poate ajuta să supraviețuiască.
De aceea am o mare rugăminte la tine: dacă tu nu ai putut să-mi fii tată și a făcut acest lucru bunicul pentru tine , caută-l pe bunicul pe acolo pe unde ești iar dacă îl găsești,ti- ai putea exprima recunoștința pentru faptul că el a avut grijă de copiii tăi ?
Poate că așa te ajuți și pe tine, ajutându-ma pe mine!
Mă numesc Violeta Popa și sunt psihoterapeut, coach și trainer.
Lucrez constant cu cupluri, adulți precum și cu copii și adolescenți în diverse programe educaționale.
Toată munca mea are ca scop dezvoltarea personală care implică autocunoaștere și conștientizare pentru a atinge nivelul cel mai bun din ceea ce pot fi.
Daca ti a placut articolul te invit sa mi scrii la office@psihologbucuresti.net
