Psihoterapie adolescenti
Psihoterapie adolescenti – Frica paralizează mintea și corpul.
Ea face parte din noi, dar alegem să o reprimăm. Nu ne dăm seama că e ca și cum am face un bulgăre de zăpadă și l-am împinge într-o vale, el făcându-se din ce în ce mai mare. Împingem frica, iar ea se face tot mai mare, până când într-o zi izbucnim.
Fricile sunt nenumărate, nu există oameni care să nu se confrunte cu ea, dar oamenii se împart în două categorii: cei care fug de ea, și cei care se luptă cu ea, transformând-o într-un aliat.
Sunt o simplă adolescentă, care se confruntă cu mii de frici. Azi vă povestesc despre frica mea de eșec și cum se transformă ea în lene.
Am fost o perfecționistă de mic copil. Bunicii m-au educat astfel încât să fac totul perfect, altfel nu era bine, nu puteam merge mai departe și eram umilită. Mintea mea de copil a înțeles că dacă nu fac totul perfect, sunt un eșec.
Și așa am trăit 17 ani. 17 ani în care depresia cronică m-a urmărit, în care am atras persoane toxice și le-am lăsat să mă distrugă, zile și nopți întunecate, din cauza plânsului, căci eu nu am niciun sens în lumea asta, dacă nu fac totul perfect.
De când am început terapia, mi-am deschis ochii. Nu a fost ușor, pentru că a fost nevoie să mă reconstruiesc, să mă vindec și să las în spate toate tiparele vechi de gândire.
Psihoterapie adolescenti
Viața mea era un haos. Voiam constant să mă întorc într-o relație toxică, pentru că eram dependentă de el, m-am îndrăgostit prea repede și prea mult. La școală nu aveam rezultate prea bune și mă epuizam mereu, fără să fac neapărat lucrurile importante. Eram anxioasă, nu-mi plăcea energia oamenilor de lângă mine și mereu dădeam vina pe ceilalți, „de ce sunt înconjurată de oameni așa urâți pe interior?”. Ulterior am realizat că eu eram cea urâtă pe interior, și pentru a atrage oamenii potriviți, eu trebuie să mă schimb.
Am făcut pe victima mult timp. „Eu nu sunt în stare de asta”, „Nu am cum să mă descurc”. Ceea ce spuneam masca de fapt o frică mare. Frica mea de eșec, de a nu mă face de rușine, pentru că nu fac lucrurile perfect. Astfel, preferam mereu să rămân în zona de confort, să nu risc nimic, pentru că intra în calcul și un eșec, o pierdere. Nu puteam concepe așa ceva.
Când m-am despărțit de prietenul meu toxic, am ținut strâns să mă întorc la el, pentru că mi-am zis mereu că eu am relația perfectă, că eu mă pot descurca în orice situație și sunt foarte bună la relații. Nu puteam să văd clar, nu puteam să văd că mă auto-sabotam și mă distrugeam singură. Doar din cauza unei convingeri stupide!
Și unde au dus toate astea?
Stagnare. Depresie. Suferință. „De ce nu pot ieși din cercul ăsta vicios?” „De ce mi se întâmplă toate astea, când eu vreau să fac să fie totul bine?”
M-am transformat într-o leneșă. Din exterior se vedea că fac multe lucruri, la jobul meu, la școală, la pasiunile mele. Dar nu făceam nimic, cu adevărat. Nu reușeam să fiu împlinită, orice aș fi făcut. Oamenii îmi spuneau „Doamne, cum poți să spui că ești o leneșă? Uite câte faci, alții nu fac atât nici într-o viață cât ai făcut tu până acum, la 17 ani!”
Le zâmbeam, le mulțumeam, dar mă simțeam goală pe dinăuntru.
Încotro viața asta?
Dacă eram lăsată de capul meu, și azi eram tot așa, sau poate chiar mai rău.
Dar a apărut un înger în viața mea, așa o consider pe psihoterapeuta mea. Nu credeam că e posibil să existe un om cu atâta bunătate în suflet, care să fie cu adevărat altruistă și.. ce mă fascinează cel mai tare.. trează! Nu am mai văzut om așa treaz.
Atunci mi-am spus : „Și eu vreau să trăiesc așa!” Și am respirat.
Și am început să mă trezesc. Am căzut de multe ori, m-am întors de multe ori în zona mea călduță, procrastinând și amânând lucrurile importante.
Dar cel mai important, mi-am adus aminte să respir și să îmi imaginez că terapeuta mea e lângă mine și mă ia de moț de fiecare dată când merg înapoi și mintea mă stăpânește.
Mi-am dat seama că trebuie să știu ce îmi doresc cu adevărat. Îmi doresc să las viața să treacă pe lângă mine, să fiu veșnic nemulțumită și să fac pe victima, sau îmi doresc să mă trezesc și să înfrunt viața așa cum este ea?
Am ales a doua variantă.
Mi-am dat seama că trebuie să las multe în spate, să las lucrurile care m-au mulțumit superficial până atunci, oamenii care mi-au vândut emoții și să-mi fac ordine în viață.
Mi-am dat seama că trebuie să învăț să fiu atentă, pentru că fără atenție pierd multe și unele oportunități nu se mai întorc.
Mi-am dat seama că trebuie să-mi dau voie să greșesc, să cad, să râdă lumea de mine, să râd eu de mine!
Viața merită să fie trăită ca o comedie, nu ca o tragedie!
E timpul să ne dăm voie să trăim.
