psihologbucuresti.net
psihologbucuresti.net
Și, uite așa, am ajuns în cabinetul psihologului!
Simptome ale depresiei
Sunt nefericit.
Nimeni nu mă înțelege!
M-am îndepărtat de oameni.
Cum aș putea să mai trăiesc în această lume?
Am tot ce și-ar dori un om și chiar mai mult, dar totuși asta nu îmi aduce fericire!
Prietenul meu mi-a spus: ”mergi la psiholog, eu nu te pot ajuta!”
Ce nevoie am eu de psiholog?
Cu ce m-ar putea ajuta el pe mine dacă nu mă pot ajuta eu însămi?
Părinții mă privesc cu neîncredere. Spun că-s ciudată.
Fuga de sine
La muncă mă îngrop în a rezolva cât mai multe, stau cât mai mult la birou pentru a fi nevoită să ajung cât mai târziu acasă.
Ce mă așteaptă acasă?
Am auzit de la un alt prieten că aș putea să iau niște pastile. Nu cred în pastile.Refuz!
Oricum ar fi, ceva trebuie să fac!
Nu mai dorm, nu mai am poftă de mâncare, nu îmi vine să mai fac nimic.
Toată viața asta mi se pare fără sens.
Cum ar fi dacă aș dispărea?
Ar plânge cineva după mine? Mă îndoiesc! Sunt prea obosită să mai fac ceva.
Singurul lucru pe care îl fac în virtutea inerției este munca mea și pentru asta, consum toată energia!
Când am fost întrebată când vreau să merg în concediu, nu am știut ce să răspund.
Mi-am amintit de verva din anii trecuți.
Am răspuns: când se poate!
Și asta pentru că viața, pentru mine, e aceeași. Fie acasă, fie în concediu, fie pe Lună…
La toate invitațiile pe care le primesc, prefer să găsesc motive pentru a refuza. Oricum, de la o vreme, nimeni nu mă mai invită.
Sunt conștientă că sunt obositoare. Mă aflu într-un cerc vicios.
Intrebarile ma trezesc
În orice direcție mă uit nu văd niciun capăt.
Ce vreau eu să fac, incotro să merg?
Ce înseamnă asta?
Pot face eu „asta”?
De ce să fac la urma-urmei ceva?
Cum aș putea să ies din acest neant al durerii, al suferinței, al criticii și al delăsării?
Încotro mă duce viața?
Ajunsă în cabinetul psihologului, fără prea multă motivație, mă trezesc implicată în viața mea.Wow, descopar ca nu eram pe aici.
Ușor, ușor, dau la o parte una câte una, toate fricile!
Cât am lucrat, am învățat să mă cunosc, să-mi cunosc emoțiile.
Acum mă uit la ele, le accept și sunt conștientă ca responsabilitatea pentru fericirea mea îmi aparține în exclusivitate.
Învăț să trăiesc.
De data aceasta, conștientă.
