Mintea care mă pune la punct

Ema este o adolescentă tare complicată, care nu prea ascultă de mintea ei conștientă, ci preferă să piardă vremea, să facă cum crede ea că e mai bine și să se mintă singură.
Dar în momentul în care apare mintea trează și conștientă, atitudinea ei se schimbă, și își dă seama că are nevoie de o transformare:
– Respiră, Ema! strigă mintea mea zgomotoasă.
Mai lasă-mă și pe mine să mă relaxez, că mă presezi extrem de mult.
– *inspirând și expirând profund* Chiar dacă am fost foarte puțin productivă și am făcut puțin pentru școală, mă iubesc profund și mă accept exact așa cum sunt.
– Așa, mai departe! Continuă! Mă încurajează mintea, fluierând la mine, ca și cum aș fi la armată.
– Ah! Inspir. Chiar dacă mă gândesc excesiv la băieți și la o posibilă cuplare, mă iubesc profund și mă accept așa cum sunt. Expir.
– Bun, mai departe! Nu se lasă mintea.
– Chiar dacă sunt invidioasă și geloasă pe ceilalți din jurul meu, care par mai frumoși și mai buni, mă iubesc profund și mă accept așa cum sunt, răsuflu.
– Destul pentru azi. Cum te simți? Zâmbește ea șmecherește.
– Relativ eliberată. Devin propriul meu psiholog, și învăț să mă descurc singură, îi spun.
– ( Vezi, nu te umfla în pene, fetițo! Dar nu spune asta … ) Îți iese până acum? Cum stai cu gândirea excesivă, cu gândurile distructive, mai exact? Mă întreabă.
– Pe zi ce trece tot rezolv câte o chestiune, și nu mă mai supăr când văd că apare alta. Viața e o serie de provocări și lovituri dure, și eu vreau să reacționez din ce în ce mai bine, folosesc eu cuvinte pompoase, dar n-am idee cât rahat se află în spatele lor.
– Azi ce revelații ai mai avut? Ce ți s-a întâmplat? Vrea ea să mă asculte.
– Începând cu dimineața, care mi-a fost pur și simplu perfectă, pentru că am făcut duș, mi-am făcut de mâncare, m-am făcut frumoasă și am ieșit din casă cu un optimism de nedescris, gata de o zi minunată.
– E ceva. Cred că te-a ajutat mult deconectarea de aseară, când ai ieșit cu gașca. Am dreptate?
– Da. Periodic ar trebui să fac asta, pentru echilibrul meu. La școală a fost minunat, am luat 8 la chimie! Am reușit! Am fost foarte mândră de mine. Recunosc că acel gând că „puteam mai mult, puteam mai bine” și-a făcut apariția, dar am decis să accept situația exact așa cum a fost și să fiu cu adevărat mândră de mine. Apoi am avut engleză, unde am rețineri foarte mari, pentru că nu stăpânesc limba și plănuiesc să fac ceva în privința asta. M-am gândit să iau ore, dar asta ar însemna încă ceva în orarul meu încărcat, oare voi face față? Încep eu să mă victimizez.
– Adevărul e că ai multe obiceiuri care te trag în spate, cum e fumatul și social media. Le-ai identificat? Mă întreabă.
– Cu ajutorul tău da, și ce pot să fac? Să renunț de tot la ele? Îmi plac, îi răspund.
– Poți să te limitezi, să faci un detox, pentru că ți-ar prinde super bine și te-ar face să te simți mai bine, mai relaxată, mai fericită. Tu ai zis că social media îți produce anxietate, mă pune ea la punct.
– Chiar îmi provoacă! Chiar acum mi-am dezinstalat instagramul și facebook, măcar pentru câteva zile vreau să stau departe.
– Așa, cu baby steps ajungi unde îți dorești. După ora de engleză ce ai avut? Continuă ea discuția.
– 2 ore de mate, care m-au terminat. Și nu pentru că nu înțelegeam neapărat, dar am simțit că nu mai pot de oboseală. Mi-am descoperit instant cauza, și anume că m-am culcat după ora 12, aproape de 1. Și chiar s-a simțit, zic eu.
– Presupun că iar te-ai judecat aspru pentru că nu ai făcut față.. se plictisește mintea.
– Puțin.. îmi dau eu ochii peste cap.
– Doar te știu, nici nu mai trebuie să-mi spui. Voiam să văd dacă recunoști, râde ea.
– Bun. După școală am mers să-mi iau niște haine, mai de toamnă. Am mers cu o prietenă de-a mea pe care am cunoscut-o în vară, compania la care am lucrat ne-a legat și pe urmă am tot ținut legătura. După cumpărături, am mers la o cafea și am povestit. Mi-a prins tare bine. M-am simțit relaxată.
– Dar nu în totalitate. În subconștient aveai mereu o voce care îți spunea „hei, tu! Vezi că ai câteva pagini de învățat la bio, tema aia lungă la mate, mai ai și pentru poimâine o temă la mate, și pe vineri una la engleză!” Zice, direct, mintea.
– Și mă omoară gândurile astea. Îmi organizez bine timpul, pot spune, cu ajutorul agendei mele, dar mă gândesc prea mult la lucrurile pe care le am de făcut zilele viitoare, nu neapărat cele mai urgente. Și, cumva, am tendința de a le rezolva pe toate. Dintr-odată. Dar asta ar duce la o frustrare maximă și burn-out. Sunt sigură.
– Bine că ți-ai dat seama. Fă cumva să te readuci în prezent, să te gândești doar ce ai de făcut în ziua respectivă și atât.
– Greu de făcut.
– Atunci, cu ce te ajută să te gândești la câte treburi ai pe toată săptămâna?
– Cred că mă trage în spate, grav. E încă un obicei nociv, pot spune. Îmi consumă foarte tare energia.
– Văd. Ești anxioasă, știi asta, nu?
– Atâtea am citit despre anxietate, dar nu mă identific cu ea, sau poate e doar o formă ușoară, spun.
– Păi ție îți e frică de viitor, ai o frică că ți se întâmplă ceva rău, că o să ți se strice toată ziua și nu o să mai fi în stare de nimic. Oare nu asta simți, de fapt?
– Maybe.
– Iarăși te minți singură, se încruntă mintea.
– Mereu, dau ochii peste cap.
– Vrei să purtăm o discuție deschisă sau nu? Altfel nu rezolvăm nimic, se răstește ea.
– Bine, bine, iartă-mă, mă fac eu mică, mititică.
– După ce ai ieșit cu tipa aia, ce ai făcut?
– M-a luat o durere de cap teribilă. Mi-a fost foame toată ziua, nu știu ce a avut organismul meu și ce s-a dereglat mai exact. Chiar eram fericită că am reușit să mănânc echilibrat și mult mai puțin decât înainte.
– În adâncul tău speri să slăbești, văd.
– Normal că vreau! Totuși, i-am dat corpului meu cât a avut nevoie și am avut grijă la ce am mâncat.
Mai apoi m-am apucat de o temă la chimie, unde am fost total pe lângă.
În loc să plâng, mi-am luat Agenda Vindecării.
Am început a doua săptămână și deja mă simt alt om.
Mă ajută să o recitesc constant, ca să mi se întipărească bine informațiile prețioase de acolo.
Când le urmez întocmai, se produce schimbarea.
Oricine ar avea nevoie de agenda aceasta!
Mă vizualizez la sfârșitul celor 90 de zile, total schimbată.
Deși am impresia că nu am schimbat prea multe la mine, dacă mă uit în urmă și urmez o linie, e ascendentă.
E o schimbare bună.
– Tare bine îți face agenda asta, mă bucur pentru tine. Deci ai abandonat chimia.
– Întocmai.
Apoi iar am făcut puțin, și când am văzut că nu înțeleg, am închis cartea și m-am apucat de sport.
Am făcut o jumătate de oră, după care mi-am terminat în sfârșit tema, și apoi am mâncat.
– Deci ai făcut tema pe bucăți. S-a prins ceva?
– Nu. Și sunt ok cu asta!
O să vină ziua când voi avea chef de chimie și atunci chiar fac să înțeleg.
Acum mă cunosc și știu cum procedez.
Nici paginile la bio nu am reușit să le învăț.
Pur și simplu nu am dispoziția necesară.
Azi am vrut mai mult timp pentru mine.
Și asta e ok.
– De ce simt că nu o spui din suflet? Scormonește mintea.
– Și dacă nu o spun din suflet, mi-o repet până mă cred cu adevărat. M-am săturat să mă simt vinovată atunci când mă pun pe primul loc.
Nu merită.
Merit cea mai multă atenție din partea mea.
Merit să am grijă de mine și de sufletul meu.
Merit! Strig și îmi deschid brațele.
– Cineva și-a schimbat atitudinea.
– Era și timpul. Acum vreau să mai fac un duș, și să mă relaxez.
– Și cum o să treci peste frustrările că nu ți-ai învățat?
– Peste 5 ani nici nu o să-mi amintesc de câte ori am învățat și de câte nu.
O să-mi aduc aminte de cele mai memorabile amintiri.
Și de momentele în care m-am bucurat de viață, spun.
– Bun. Bun. Și dacă te ascultă? Dacă vă pune întrebări, și tu nu știi?
– Îmi asum. Gândesc. Mă descurc, dar nici eu nu mă cred, sper să-mi pot păcăli mintea.
– Să ai și încredere în tine, să nu fie astea doar vorbe goale ( se vede că n-o pot păcăli, ea știe mai bine ).
– Mi se reconstruiește încrederea în mine, simt asta.
– Go for it, girl! Poți să faci lucruri mărețe! Dar ieși odată din patul ăla comod al tău și trezește-te!
Și de atunci, „trezește-te” a devenit mantra mea, care mă ajută să revin la prezent și să îmi mișc fundul la treabă!