Marturisirea lui A. Am nevoie sa ma redescopar!
-Eu sa nu aud de psiholog, psihiatru, psihoterapeut sau de termeni din acestia de speriat.
Pai ce sunt nebun?
Cam asa se pune problema in anumite cazuri.
Preferam, de cele mai multe ori o discutie cu familia.
Alteori un vecin, un prieten ori un coleg de munca, negand ca am avea nevoie de o intalnire cu un specialist avizat.
Cineva care sa nu te judece sau sa te condamne.
Nu am probleme atat de grave incat sa merg sa vorbesc efectiv cu un strain, despre viata mea.
-De fapt nici nu- i inteleg pe cei care apeleaza la astfel de intalniri, prefer sa mi rezolv singur grijile si temerile.
Poate merg mai degraba la un preot.
-Eu de mic copil imi ascundeam fricile si emotiile, nu le stiam decat eu, nimeni altcineva
Rezolvarea copilului
Decat sa rada de mine unul sau altul, mai bine ma inchideam in universul meu unde toate erau bune, colorate, cu iubire si bunatate.
Imi voi gasi singur raspunsurile si acum.Asa cum le-am gasit oricand pana acum.
Daca va fi nevoie, ma bazez pe mine.
Insa de ceva ani, am niste momente cand ma cuprinde o teama de ceva, o nesiguranta, o neancredere in mine.
Teama ca nu voi reusi sa fac ceva, un soi de frica…
Dar de unde provin emotiile acestea, intreb eu.
-Nu stiu. Imi aduc aminte sentimentul de frica la ora de matematica din scoala generala.
Parca imi inghetau mainile doar cand auzeam clopotelul care anunta sfarsitul pauzei si inceputul unei noi ore, cea de matematica.
-N-am spus nimanui acest aspect, oricum n -ar fi inteles ce simt.
Intotdeauna mi s-a parut nepotrivita atitudinea profesorului, de a insista cu multa presiune, cu un soi de umilinta, sa stapanesc tainele acelei materii pentru care nu am avut si cu siguranta nu voi avea nici un fel de afinitate.
Asa ca incercam sa ma fac nevazuta, sa ma ascund.
Doar ca efectul era cu totul altul.
Amintiri din scoala
-Am nevoie sa ma redescopar!
Primul nume pe care il striga profesorul era de cele mai multe ori numele meu.
Ma invita la tabla ghicind parca ca nu am inteles nici de acea data exercitiile cu paranteze si acolade.
Am ramas pana astazi cu un sentiment urat din aceea perioada din scoala generala.
Un sentiment de neancredere in mine, in capacitatea mea de a retine lucruri.
As fi avut nevoie sa fiu incurajat, nu criticat si certat de fata cu toata clasa.
Acel episod la care s-a mai adaugat si comparatia mea de catre parinti cu nu stiu ce vecin m-au determinat sa imi pierd increderea in mine.
Toata lumea invata si era mai buna decat mine. Un coleg de clasa sau un var care au note bune clar ca vor ajunge cineva.
Asa imi spuneam atunci.
Dar acum stiu sigur ca nimic din ceea ce credeam eu( convingerile mele),se bazau doar pe frici si prejudecatile celor maturi.
Acum, simt ca ceva este in neregula cu mine.
-Am nevoie sa ma redescopar!
Acum nu mai am aceiasi energie si dorinta de a face lucruri pe care nu de mult le adoram.
Acum am teama de esec.
Imi evit pe cat posibil familia, stau cat mai departe de intalniri si contacte cu persoane noi sau care sunt prea vesele si mult prea optimiste.
Acum, iata–ma, facand prima programare la un cabinet psihologic, recomandat de o cunostinta veche , care se pare ca ma observa in tacere de mult timp.
Imi spune ca ma iubeste si ca eu ma mint, ca nu vreau sa accept ca de fapt nu mai sunt eu.
Sustine ca am o voce stinsa, ca sunt greu de urnit din casa, si ca nu mai rad atat demult in hohote cum se intampla in trecut.
Asa este, nu pot sa le rezolv pe toate, nu am raspuns pentru tot ce ma tine pe loc.
Oare am nevoie de incurajare?
-Am nevoie sa ma redescopar!
Totusi, mi-e teama sa nu –mi puna cine stie ce intrebari incomode.
Ma duc sa vad cum este si daca ma simt confortabil, ma mai duc.
Daca iti place articolul „Marturisiri de la clienti-frica de a fi autentic” ne poti contacta la psiholog bucuresti
