Lângă sinele meu

Dar a doua zi am venit la psihoterapie, fără să-mi aduc aminte nimic din ce am visat.
– Nu a mers! Mi-ați spus că voi primi niște răspunsuri, însă nu am primit nimic.
– Ai răbdare, Paula. Vezi cum te joacă mintea?
– Ce legătură are mintea cu toate astea?
– Mintea ta nu-și dorește schimbare și transformare.
– Cum să nu-și dorească? Doar m-am aliat cu ea, pentru a mă dezvolta pe toate planurile.
– Și cât de sinceră ești cu tine când spui asta?
– Credeam că…
– Paula, cât de mult îți place să te lași păcălită de minte?
– Nu îmi place!
– Dacă nu ți-ar fi plăcut, nu ai fi lăsat-o să te joace așa cum vrea ea.
– Dar nu…
– Inspiră asta.
– În momente ca acestea, nu știu ce să spun.
– Nu e nevoie să spui nimic.
– Și atunci, cum să reacționez?
– Să inspiri și să fii recunoscătoare pentru conștientizare.
– Dacă spun „mulțumesc” e în regulă?
– În momentul în care spui „mulțumesc”, mintea ta procesează parțial informația primită, dar tu oricum nu vei face nimic. Are sens?
– Da, chiar așa fac!
– Acum, să ne reîntoarcem la chestiunea noastră. Mai încearcă și în noaptea asta să te transpui în vis.
– De data asta voi reuși!

Dar mă reîntorc la psihoterapeut după câteva zile, cu o stare de tristețe, poate o ușoară irascibilitate.
– Nici de data asta nu am reușit să îmi aduc aminte!
– Și cum ar fi dacă ți-ai imagina toată situația dintr-o altă perspectivă?
– La ce vă referiți?
– Cum ar fi să îți dai mintea la o parte, pentru a găsi o altă soluție la problema asta? Dacă, de fapt, visul pe care l-ai avut e menit să-ți formeze realitatea?
– Ăăă, mi se pare ireal.
– Asta pentru că tu gândești cu mintea.
– Da, m-am gândit la ghepard, și la faptul că nu aș putea să întâlnesc un ghepard într-o poieniță!
– Dar cum ar fi dacă ai prelua ce a vrut ghepardul să îți transmită?
– Adică vitalitatea, viteza și dinamismul?
– Exact.
– Aș fi mai dinamică, aș avea mai multă energie și m-aș bucura de viață! Logic!
– Atunci închide ochii, și imaginează-ți că ești din nou în pădure …
Și m-am trezit din nou, în aceeași pădure.
– Bine te-am regăsit, Paula! Îmi spune aceeași voce, la început străină, dar mai apoi familiară.
– Am venit aici pentru a-ți cere ajutorul.
– Și cu ce îți pot fi de folos?
– Ceea ce am trăit cu tine a fost unic. Mi-a lăsat totuși un gust amar atunci când mi-am dat seama că a fost doar un vis. Și îmi doresc să retrăiesc acele sentimente.
– Adică vrei să te reîntorci în trecut?
– Ăăă, nu vreau să sune așa, dar…
– Cum ar fi dacă ai spune „îmi doresc să continui pe acea cale și să las experiențele binefăcătoare să vină înspre mine”?
– Adevărul e că nu mă știu exprima, aparent.
– Și cum ar fi dacă ți-ai da voie să te exprimi?
– Faci totul să pară așa de ușor!
– Păi chiar așa este, Paula. Mintea ta te încurcă mai mult.
– Ceea ce am trăit în vis m-a făcut să realizez că da, așa este. Totul este simplu. Doar că mintea mea complică lucrurile.
– Atunci când îți liniștești mintea, te deschizi în fața Universului.
– La ce te referi?
– Vino cu mine și îți vei da seama.
– Unde mergem?
– Ai încredere în mine?
– Acum da.
– Sunt sinele tău, Paula. Sunt ceea ce îți dorești tu să fiu.
– Ăăă, poftim?
– Privește călătoria ta până acum. Ai ajuns în pădure speriată, ți-a fost frică de tine și de tot ceea ce a fost în jurul tău, pentru că erai în minte.
– Începe să facă totul sens… dar îmi e greu să asimilez.
– Apoi te-ai lăsat ghidată de mine. Mi-ai acceptat darurile, ai început să faci conexiuni.
– Și unde vrei să ajungi cu asta?
– Ai început călătoria ta de dezvoltare personală. Ai început să alergi înspre tine, nu înspre ceilalți.
– Da, mi-ai spus data trecută că asta înseamnă, parcă… iubire de sine?
– Exact. Ți-a plăcut tot ce ai simțit. Și acum îți dorești mai mult. Întrebarea mea pentru tine e: îți dorești să muncești pentru asta, pentru tine?
– Da! După ce am gustat din fructele creșterii și ale dezvoltării, … cum să nu-mi doresc? Sunt tare dulci și zemoase!
– Nu uita că nu sunt dulci mereu, precum sunt și sezoanele. Toamna abundă de fructe dulci, dar primăvara apar cele acrișoare.
– Nu-mi prea plac cele acrișoare…
– Ai văzut? Vor apărea multe piedici și fructe acrișoare în drum. Nu ai cum să te ferești de ele. Cum le-ai putea aborda, în schimb?
– Îmi dau seama că… în momentul în care știu ce-mi doresc și cine sunt, nu mă poate abate nimeni de la drumul meu.
– Și cine ești tu, Paula?
– Ăăă, încă nu știu.
– Cum crezi că poți afla răspunsul?
– Asta e ușor, haha! Prin dezvoltare personală.
– Dragă Paula, ai foarte multe de învățat.
– Nu îmi e frică de asta, dacă stau aproape de tine. Dacă mă comport cum am făcut-o până acum, mai exact, din frică, m-ar copleși faptul că am atâtea de învățat!
– Atunci când ești în dezvoltare personală, pur și simplu te abandonezi în procesul schimbării. Dacă te ții tare de minte, nu vei vedea schimbări, fiindcă mintea e învățată să facă exact ce a mai făcut și până acum.
– Auzi, dar, de unde am certitudinea că vei fi lângă mine, să mă ajuți în această călătorie?
– Atât timp cât îți dorești să te îndrepți înspre tine, și nu înspre ceilalți, eu voi fi permanent lângă tine, fiindcă fac parte din tine.
– Cum adică, faci parte din mine?
– Îți vei da seama și de asta la momentul potrivit.
– Dar de ce îți place să mă ții așa în suspans? Dacă ești sinele meu, știi ce curioasă pot să devin!!!
– Tocmai de asta înveți acum o lecție prețioasă, să ai răbdare, fiindcă dacă îți dorești lucrurile așa repede, nu înveți cu adevărat ce ți-a fost dat.
– Are logică acum. Parcă nu-mi vine să mă mai întorc la viața reală!
– Dar, Paula, asta e viața reală, nu ți-ai dat seama?
– Ăăă, nu înțeleg ce vrei să-mi transmiți…
– Tu îți creezi realitatea, tocmai ce ai făcut conexiunea cu ghepardul și ce are el de oferit. Dă-i voie minții tale să creeze noi sinapse!
– Ăăă, cum fac asta?
– Ai făcut tehnica perspectivelor?
– Da! Din Agenda Vindecării.
– Atunci, ia-ți un scaun, și mai privește o dată problema sau întrebarea pe care o ai, dintr-un alt unghi.
– Am făcut asta o dată, și am avut rezultate, dar am abandonat ulterior…
– Vezi ce îi permiți minții tale să facă cu tine? Nici nu-i de mirare că îți dorești să trăiești în visul pe care l-ai avut!
– Simt că sunt mai mare! Îi spun sinelui meu, fiind urcată pe un scaun.
– Ești mai mare. Și odată ce trăiești starea asta, alegi să devii femeie acționând din atitudinea pe care ți-o asumi în momentul prezent, cum sună asta?
– Ăăă, simt că mă conectez cu mine.
– Începi să-ți dai seama cine ești?
– Nu … încep să… accept emoțiile pe care le am.
– E un pas important. Acum e timpul să te întorci, ușor, ușor, în corpul tău, aici și acum.
Și îmi deschid ochii. Îmi dau seama că stau în fața psihoterapeutei mele.
– Cum a fost?
– Cred că e timpul să aflu cine sunt.
În următorul articol veți afla cum am descoperit cine sunt cu adevărat.