Dupa plata si rasplata

Cabinet Psihologic Bucuresti Violeta Popa

Într-o dimineață ploioasă de luni, soarele mă ignoră, dar eu tot deschid larg ferestrele, pentru a-l aștepta și pentru a lăsa aerul curat să inunde apartamentul.

În cameră se face frig, iar din bucătărie vine o ușoară mireasmă de cafea, mirosul specific de dimineață.

Îmi iau halatul pufos și mă instalez pe canapea, urmează să încep orele online, după o vacanță intersemestrială binemeritată, în care am început procesul de transformare, de data asta cu mare impact asupra psihicului meu.

A fost doar o săptămână de vacanță, însă a fost mai intensă ca tot anul ce a trecut. În doar o săptămână mi s-a schimbat viața radical, pentru că am întâlnit persoana potrivită, pe Vio.

Am rupt rădăcinile obiceiurilor vechi și gândirii mele toxice, și am înrădăcinat noi principii, un nou program super organizat, și acum realizez că doar de mine depinde dacă mă țin de el sau nu.

Dar introspecția îmi este întreruptă de vocea profesoarei de biologie, care la 8:00 fix deja predă în forță.

Însă dacă asta mă deranja la început, acum simt că se schimbă ceva.

Mă simt.. trează?

E un sentiment nou. Lucrurile au rămas la fel, același mod de predare, aceiași colegi reținuți, dar eu mă simt diferită, cumva departe de tot ce se întâmplă, ca și cum aș fi mult mai mare.

Și mă uit de sus la tot ce se întâmplă, și îmi vine să râd de faptul că, în urmă cu câteva luni, plângeam din cauza profesoarei și sistemului de învățământ prea dificil pentru mine.

Și îmi dau voie să râd, noroc că există microfoane și al meu e oprit.

Profesoara ne explică despre noul capitol de glande endocrine, iar eu râd.

Râd, și îmi place de mine.

Conștientizez că citesc din manual odată cu profesoara și colegii, dar mintea mea nu face sinapsele potrivite, nu înțeleg ceea ce citesc și totul îmi pare în ceață.

Este în regulă.

Restul orelor trec ca val-vârtej și mă simt tot mai în largul meu, îmi place ceea ce se predă și mă străduiesc să fiu atentă și să înțeleg.

Îmi păcălesc mintea că orele acestea sunt niște cursuri în care învățăm o mulțime de chestii utile, dar pe gratis!

Și dacă înainte mintea mea percepea faptul că tot ce e gratis nu este valoros, asta se schimbă acum.

Acum, privesc dintr-o altă perspectivă și văd cum suntem binecuvântați că ni se oferă atât de multă informație din care să alegem.

Poate, ceva din tot amalgamul de informații îmi va trebui în viitor.

Și sunt recunoscătoare.

Cum ne ajuta un Cabinet Psihologic Bucuresti

Ba chiar am și povestit cu unele profe, care sunt mai dezghețate și nu turuie întruna despre materia lor, ci mai întreabă câteodată elevii „Ce faceți, mai trăiți?”

La ora de germană, povestim cu doamna profesoară:

• Cum sunteți, copii? Ce ați făcut în vacanță? Ne întreabă ea, iar eu mă minunez de faptul că se interesează de noi. Profa de bio nici „bună dimineața” n-a zis.
• Sunt obosită.
• Mi-aș fi dorit ca vacanța să dureze mai mult.
• Nici nu vreau să mă gândesc ce semestru greu ne așteaptă.
• A trecut prea repede vacanța asta și n-am făcut mai nimic!
• Nu-mi place că e școală iar.

Și culmea, toți cei care au răspuns sunt colegii mei. De aceea nu vreau să mă întorc la școala propriu-zisă, pentru că este o atmosferă extrem de toxică, nu de alta.

Mă detașez din nou, și văd că nu mai rezonez cu ei, cum rezonam odată, când mă plângeam cot la cot cu ei și făceam concurs, care face pe victima mai mult și cui îi este mai greu.

Parcă nu-mi vine să cred.

• Ana, cum ți-a fost vacanța? Întreabă, veselă, doamna profesoară.
• Am fost la schi, dar nu am făcut nimic interesant, adică mi-am propus multe lucruri și nu prea am avut timp să le fac. Și parcă cu cât făceam mai multe, tot nu eram mulțumită, spune o colegă.
• Așa se întâmplă, să știți că nici nouă nu ne este ușor, spune ea și ne povestește despre o teorie a schimbării și cum oamenii care se adaptează ușor schimbării sunt cei câștigați, iar ceilalți se duc în jos dacă nu țin pasul, răspunde profa.

Mă fascinează când o persoană vorbește despre dezvoltare personală și psihologie.

Pur și simplu, aș putea asculta o zi întreagă și aș putea vorbi o zi întreagă despre asta, însă acum aleg smerenia, în loc să mă umflu în pene și să-mi etalez cunoștințele în domeniu, cum făceam înainte.

• Paula, tu ce ai făcut în vacanță? Mă trezește ea din transa gândurilor mele nesfârșite.
• Wow, a fost .. o vacanță binecuvântată. Spuneați la începutul orei despre anumiți oameni care apar în viața noastră și nimic nu e întâmplător. Așa a apărut în viața mea o psihoterapeută care mă ajută să mă transform și să o iau în direcția în care îmi doresc, îi răspund.
• Super! Și nu îți este greu, fiind la profilul acesta real, dacă tu vrei mai departe pe uman? Adică, trebuie să faci totul în paralel…
• Știți, cred că depinde de fiecare în parte. Eu una, înainte făceam pe victima încontinuu și mă plângeam că nu-mi iese nimic și n-am timp pentru nimic, spun eu și realizez că am avut nevoie de o palmă de la viață ca să mă trezesc din gândirea aia toxică.
• Așa e, ai dreptate, noi alegem cum să ne raportăm, mulțumesc că ai împărtășit cu noi. Maria, tu ce ai făcut?
• …

Dar eu mă cufund iar în lumea mea, departe de toți ceilalți.

Și mă gândesc la viață și la toată complexitatea ei.

Sunt o adolescentă normală totuși, având în vedere că fac aproape orice să-mi distrag atenția de la lucrurile importante și să mă refugiez în plăceri de moment.

O greșeală pe care o fac e că, deși conștientizez unele lucruri, nu fac demersuri să îndeplinesc acel lucru sau să lucrez la el, să-l îmbunătățesc.

Trec peste el așa cum trec norii pe cer.

De pildă, conștientizez că intru pe instagram și văd fel de fel de noutăți, conștientizez că fac asta și că ar fi mai bine să mă opresc, iar apoi mintea îmi zice „dar încă o poză, și dupaia îl poți închide, hai, că nu-ți face rău”.

Dar îmi face și mă trage în jos.

Dacă din cauza asta îmi pierd atenția?

Sau mi-a fost precară dintotdeauna?

Sincer, asta mă depășește.

Cabinet Psihologic Bucuresti

Mă trezesc din gândit în momentul în care ies toți colegii din întâlnire.

În pauză îmi pun în cuptorul cu microunde două felii de pizza rămase de seara trecută și le savurez cu plăcere.

De ce lucrurile nesănătoase ne atrag cel mai mult?

După școală mă pun în pat și adorm instant, e ciudat, dar nu mă simt vinovată, așa cum mă simțeam înainte.

Accept faptul că uneori corpul meu cedează și îmi cere să am grijă mai mare.

Tot ce am de făcut este să-l ascult.

Mă pregătesc să intru la legislație, unde atenția mea numai acolo nu este, și încep să mă frustrez. Aici e o situație importantă, în care atenția este vitală, iar eu mă simt neputincioasă.

Dar îmi aduc aminte să respir conștient.

Chiar dacă acum nu pot ințelege ce ne predă la școala de șoferi, voi lucra, cu răbdare.

Ceea ce mă supără cel mai tare este că mă uit la mine cât sunt de zăpăcită și nu știu ce să fac cu mine.

Dar asta e în regulă.

Apoi plec la aerobic, unde mă regăsesc în aceeași situație, în care urmăresc destul de greu mișcările executate de instructoare.

Îmi place cum se mișcă corpul meu și cum elimină toxinele, dar sunt blocată.

Sunt blocată într-o lume cu neputințe, pe care eu mi-am creat-o.

Atunci, tot în mine stă puterea să mă eliberez de ea.

Când se termină ora de aerobic, intru repede la terapia de grup, însă mă simt vinovată, că nu le pot face pe toate cum trebuie, așa că o întreb pe Vio:

• Am o problemă la care e musai de găsit o rezolvare, și anume, nu știu să mă răsplătesc și să fiu fericită pentru că am îndeplinit atâtea acțiuni într-o singură zi. Cum fac să nu-mi pierd motivația? Întreb eu, de pe stradă.
• Paula, spune-mi și mie, oare faci acele acțiuni așa cum trebuie, pentru a merita o recompensă? Îmi răspunde ea cu o altă întrebare.
• Eu consider că le fac bine, însă … și mă opresc.
• Paula, tu până acum ai primit prea multe recompense, e vremea să te eliberezi de asta și să realizezi faptul că, pentru a merita o recompensă ,e nevoie să muncești. Tu vrei să te transformi, dar nu ești punctuală la grup și ți-ai ales ca ora de aerobic să se suprapună, cum te ajută asta la transformare? Îmi oferă ea o lecție foarte valoroasă.
• Păi… nu știu ce să îi spun, pentru că am nevoie să asimilez toate astea.

După plată, și răsplată.

Seara mea se încheie într-un mod liniștit, făcând o baie relaxantă ( am vorbit despre asta și la terapie, despre timpul pe care este vital să-l petrecem cu noi înșine, să ne iubim și să ne răsfățăm ).

Și adorm cu un gând:

Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am și ce sunt.