Draga tata,
M-am trezit cu gandul la tine. Violeta imi tot spune sa iti scriu. Ea nu stie ca din cand in cand iti mai vorbesc cu durere. Mi se pare nedrept ca ma gandesc la tine doar cu durere, dar altfel nu stiu sa o fac.
Pentru prima oara ma simt pierduta. Am o ratacire mare. Ma simt pierduta printre toti cei care au murit…tu, bunica si bunicul. Nu ma mai inteleg, nu mai stiu ce este viata si simt ca nu mai am niciun rost. Poate ca niciodata nu am simtit asta, insa acum e o povara. Nu stiu despre ce este viata.
Draga tata,
Asta e tot? Ma intreb adesea, ca si cum am sentimentul ca ar trebui sa fac altceva, sa fiu in alta parte, sa fiu altcumva.
Ma surprind plangand si imi spun ca eu nu sunt asa, reactionez neplacut, apoi imi pare rau si nu ma inteleg. Am sentimentul ca traiesc o alta viata.
Nu pot spune ca e a ta, a mamei, a bunicii, ci pur si simplu cred ca este o suma a unor alegeri nepotrivite sau poate toate la un loc.
E ca si cum in sufletul meu si in mintea mea traiesc o viata, iar la exterior o alta viata.
Sa stii ca am cautat raspunsuri. Si cica e normala dualitatea intre bine si rau, in cazul meu.
In urma cu cativa ani cred ca am dedus ca si tu te-ai confruntat cu problema asta.
Amintiri din copilarie
Draga tata,
Nu te tin minte, insa tin minte petrecerile, umorul, detasarea, faptul ca oamenii iti cautau compania si ma gandeam oare cum de a fost posibil ca
un om atat de plin de viata sa plece atat de repede dincolo.
Apoi am aflat de la mama ca iti placea literatura despre razboaie, ca citeai carti de actiune si ca scriitorul tau preferat era Edgard Allan Poe.
Am gasit in biblioteca ta o carte de-a lui si am luat-o in mana cu drag, in speranta ca daca o citesc, o sa ma simt mai aproape de tine.
Insa am avut parte de altceva. M-am trezit ca intr-o gaura plina de necunoscut si imi puneam multe intrebari. Cum sa fie el scriitorul tau preferat?
Un betiv depresiv, cu o viata anosta, care a murit la 40 de ani, tragic, in mizerie. A scris opere dificil de inteles.
Atunci mi-am pus pentru prima oara intrebarea daca nu cumva si tu te luptai cu o depresie sau o dualitate.
Mi-era de neconceput ca poate pur si simplu iti placea cum scrie.
Recunosc, iti cam scriu ca unui necunoscut. Te-am iubit cat ai fost in viata. Rar te apropiai de mine. Am doar cateva amintiri cu tine.
Nu le stiu ordinea, nu stiu cati ani aveam, insa cred ca cunosc sentimentul. Simteam o greutate. Parca voiam sa ma apropii de tine, dar eram
foarte precauta, cumva tematoare. Exact asa cum mi se intampla acum cu toti oamenii din jurul meu.
Nu imi era frica de tine, insa ma gandeam daca fac bine, daca e ok, daca e momentul potrivit.
Cum isi simte copilul parintele?
Nu te-am simtit ca pe un tata decat foarte rar. Cand am aflat ca de fapt iti doreai un baietel am suferit.
Mama mi-a zis ca dupa ce m-am nascut ti-a placut de mine si m-am mai linistit. Te-am simtit rar ca pe un tata.
Te-am simtit atunci cand m-ai invatat sa merg pe bicicleta, cand ma ascultai la teme…Nu tin minte sa ma fi pupat vreodata, sa ma fi tinut
de mana (desi, in cazul asta, e posibil sa am o vaga amintire) si cred ca intr-un singur moment am simtit ca esti alaturi de mine.
Draga tata,
Tii minte? Eram in clasa I, venisem de la scoala plangand pentru ca dadusem de prima mea problema de matematica si ziceam ca nu stiu
sa o fac si ca nici parintii mei nu stiu sa o rezolve. Atunci si tu si mama ati fost alaturi de mine si m-ati asigurat ca o rezolvam.
Anul acesta s-a nascut in mine dorinta de a ”lua” tot ce e mai bun de la fiecare. De la tine simtul umorului si lejeritatea cu care vorbeai cu
oamenii, bunatatea, inclinatia catre limbile straine, pofta de viata.
De la mama determinarea de a face performanta profesionala si lipsa fricii de responsabilitate. Initiativa de a incerca lucruri noi in directia asta,
pasiunea pentru gatit, pentru curatenie si pentru frumos.
De la tatal ei as lua dorinta de a consuma alimente sanatoase, preocuparea pentru tratamente naturiste si verticalitatea.
De la mama ta as lua puterea de a lupta pana la capat cu responsabilitate si dorinta de a-i invata pe altii si a fi in folosul lor cu discernamant
si limite clare.
De la tatal tau as lua gandirea rationala si demnitatea.
De la fosta ta soacra nu stiu ce as putea lua, eram prea mica si nu am cunoscut partile ei bune. Probabil as lua simplitatea.
Si acum sunt suma voastra.
Sunt un pic din voi toti, cu bune si rele, insa ”relele” sunt mai apasatoare si nu lasa sa iasa la suprafata partile bune.
Ma vad din ce in ce mai des, din ce in ce mai rau.
Depresie? Bordelaine?
Violeta zice ca sufar de o tulburare care se numeste borderline. Uneori zice ca sunt labila.Dar cresc.
De fiecare data cand ma intorc acasa de la terapie, ma simt mai bine si mai sigura pe mine.
Alteori vorbim despre depresie. Simt ca ma lupt, ca si cum as fi intre doua persoane diferite.
Sunt atatea lucruri despre care mi-a fost frica sa gandesc, darmite sa vorbesc.
Am inceput sa ma gandesc ca eu sunt doar suma voastra, fara cale de mijloc. Sunt tot ce e reprezentativ pentru voi si atat.
Nu o spun ca pe ceva rau, insa mi-ar placea sa gasesc armonia in toata treaba asta.
Draga tata,
Nu te-am mai visat de mult timp. Uneori imi e dor. Acum stau in camera care pe vremuri a fost camera ta. Aici petrec cel mai mult timp.
-Este biroul meu.
-De aici iti scriu.
M-am uitat pe pozele dintr-un album vechi pe care l-am gasit dupa ce a murit bunica. Sunt poze cu tine copil, cu parintii tai, poze cu mine
de cand aveam cativa ani.
In acest album e singura poza in care ma tii in brate. Am fost fericita sa o vad. Multi ani am cautat o poza in care sa ma tii in brate.
Si tot in albumul asta am gasit o poza cu mine razand si poze de la primul meu botez, dupa cum stii, am avut parte de doua botezuri.
Imi e frica sa fac un copil, desi cred ca imi doresc. Uneori ma intreb daca din cauza asta simt acum ratacirea asta, insa nu reusesc
sa imi dau un raspuns.
Mi-ar fi placut sa fii confidentul meu.
In urma cu cateva saptamani mi-am dat seama cat de tare m-a afectat plecarea ta si cat de mult mi-a schimbat viata. De atunci ma gandesc
la tine aproape zilnic.
Ma gandesc apoi cum in diverse terapii,apari adesea, si de fiecare data imi mai dau seama de cate un aspect relevant. Asa imi
dau seama ca inca imi esti alaturi.
Am ramas cu supararea
Am fost suparata pe Dumnezeu pentru ca te-a luat.
Uneori supararea asta reapare si o simt ca pe o nedreptate mare. Cred ca de aici a pornit rana mea de nedreptate.
Mi se pare nedrept cum unii care fac rau sunt ok, iar oamenii buni sunt luati. Apoi mi se pare nedrept ca gandesc asa. Si uite asa ma invart intr-un cerc al nedreptatii care ma vinde zilnic, la nesfarsit.
Sufar de ”scenarita”. Bun cuvant a gasit Vio. Ma intreb de la care nebun din neam am preluat treaba asta.
Sa vina sa imi spuna cum sa o transform in creativitate, ca tare obositoare e boala asta.
Lasand gluma la o parte, ma simt bolnava psihic. Actionez ca un om bun, insa gandesc ca un monstru uneori.
Nu stiu ce sa fac, ce sa-ti cer. Daca e normal sa iti cer ceva. Te simt puternic, linistit, frumos, fericit, sanatos si intelept.
M-am intrebat adesea de ce traiesc, la fel cum m-am intrebat adesea de ce mai traiesc, in timp ce nu imi doream cu adevarat sa mor.
Mi-am pus singura diagnostic de depresie si am ramas asa. Cu fluctuatii. Nedrept, stiu. Mai enervant e ca mintea imi fuge in locuri ingrozitoare
si pana sa pot ajunge sa o opresc am sentimentul ca raul a fost deja facut.Zi dupa zi, invat sa ma accept, sa ma iubesc.
Zi dupa zi, invat sa traiesc.
Cred ca daca as putea sa iti cer ceva in clipa asta, ar fi sa ma inveti cum sa iau totul cu umor, cu seninatate, cu blandete.
Exersez umorul. Violeta imi da teste. Nu mai merge cu scenarita.
Imi spune ca sunt femeie si incep sa ma descopar. Asa descopar frumusetea vietii.
Iti multumesc ca esti alaturi de mine si ai grija de mine, mai ales atunci cand eu nu imi sunt alaturi.
Te iubesc, draga tata!
