A fost odată o puștoaică, precum toți adolescenții: plină de hormoni.
Această puștoaică se numește Adina, și e foarte comodă în tot ceea ce privește viața ei.
Faptul că e irascibilă și indiferentă mai tot timpul e un semnal de alarmă: e timpul să aleagă claritatea și să-și găsească identitatea.
– Ce faci acolo? O întreabă mintea ei, în momentul în care a detectat ceva legat de schimbare.
– Mă duc într-o mică excursie, nu-ți face griji! Mă întorc curând, spune ea, liniștită.
– Dar… de ce vrei să faci călătoria asta? O presează mintea în continuare.
– Pentru că m-am uitat prea mult în afara mea, pentru că vreau mai mult de la mine și de la viața mea, e timpul să mă transform, dragă minte! Spune Adina, entuziasmată.
– Cum ești acum de ce nu-ți place? Nu știi cât îți mai spun oamenii „Adina, tare frumoasă și deșteaptă ești! Să nu te schimbi niciodată!” ? Vrea mintea să o păcălească, să o inducă în eroare.
– Orice aș face, nu sunt bine cu mine. Am încercat tot felul de lucruri, să mănânc sănătos, să dorm bine, să fac sport, dar… parcă lipsește ceva. De aceea e nevoie să plec în călătoria asta, dragă minte, spune puștoaica și își își ia în spate ghiozdanul.
– Să ai drum bun atunci! Pufnește ea.
Așa că Adina pornește în călătoria ei.
Ea trăiește în iluzia că și-a lăsat mintea în spate, dar mintea o urmărește, vrând să o saboteze.
– Nu știu cum să vorbesc clar.
– Îmi e frică să spun ce simt.
– Țin în mine punctul meu de vedere și îl adopt mereu pe al celui de lângă mine.
– Mi-e frică să nu greșesc.
– Nu vreau ca ceilalți să râdă de mine.
Adina stă în fața unei uși mari, din spatele căreia se aud toate aceste voci.
– Ce e as… începe ea, dar e întreruptă de o voce caldă, care îi pune ușor mâna pe umăr:
– Ca să te transformi, e nevoie să accepți toate vocile astea. Dacă îți dai voie să facă parte din tine, vei trece mai departe de ele, și vei deveni mai mare ca ele, spune vocea caldă, dar Adina nu apucă să vadă persoana, fiindcă a dispărut repede.
– Cum să intru eu aici… e numai haos! Poate că mintea avea dreptate, nu am nevoie de astfel de provocări, mai bine mă întorc acasă… se gândește puștoaica.
– Da! Exact! Asta e fata mea! Rânjește mintea din spatele ei, fără s-o audă nimeni.
– Dar oare… nu e mai rău locul de unde am plecat? Până la urmă, suferința și durerea m-au adus aici. Ceea ce înseamnă că sunt pe calea cea bună. Și oare ce era cu vocea aia bl… se gândește puștoaica la ce decizie să ia, dar o întrerupe vocea caldă din nou:
– Când ești într-o evoluție, este esențial să te abandonezi în frumusețea procesului… Acum e timpul să îți iei puterea înapoi, iar corpul tău, mintea ta și sufletul tău să fie într-o rezonanță.
– E important să mă abandonez… e important să mă abandonez… se învârte Adina într-un cerc, și apoi, dintr-odată, fără să mai stea pe gânduri, intră pe ușa de unde se auzea haosul:
Nu se mai aude nimic.
E liniște.
Stă și se uită în jurul ei, inspiră profund, iar când expiră…
În fața ei apare o altă ușă.
– Perfect! Cred că am trecut de ce e mai greu, iar după ce trec și de asta, mă pot întoarce acasă! Zâmbește ea inocent.
– Cum poate fi așa naivă… se întreabă mintea din spatele ei. Dar e bine că e așa! O pot manipula mai ușor. Trebuie să-i pun bețe în roate.
– Dincolo de ușă nu se aude nimic.. spune Adina, cu capul lipit de ușă.
– Dincolo de ușă se află relația ta cu Raul, spune vocea blândă și dispare din nou.
– De unde știi de relația mea cu Raul? Se încruntă Adina, dar, fiindcă devine foarte curioasă, se hotărăște să deschidă ușa.
O împinge, dar nu reușește să deschidă.
Oftează și împinge mai tare, dar tot nimic.
Ce să facă?
– Să te întorci, proasto! Nu-i de tine aici, nu vezi? Ăsta-i un semn să te întorci! Spune mintea, din umbră.
– Ai răbdare, îi șoptește vocea blândă Adinei. Adu-ți aminte de o gafă pe care ai făcut-o și pe care, dacă o vei conștientiza, vei avea acces.
– Gafă..dar eu.. nu-mi aduc aminte de nicio gafă, relația noastră pare… perfectă, se păcălește Adina pe ea însăși.
– Așa, bun, îmi merge strategia, râde mintea din spate, așteptând în orice clipă ca puștoaica să se întoarcă.
– Realizez că… Doamne! Îl trag după mine. Iar eu nu vreau să devin femeia care să-l tragă după ea și să îi accepte lenea. Dar asta am făcut, l-am făcut să.. să creadă că e așa ieftin și ușor să fii în dezvoltare personală! Conștientizează fata.
– Cu cât vei plăti mai scump ce ține de dezvoltarea personală, cu atât transformarea va fi mai rapidă și mai eficientă, se aude vocea blândă, care îi oferă Adinei un soi de elan să înainteze.
Verifică ușa, iar aceasta se deschide.
Înăuntru nu-i vine a crede.
E un ecran mare, pe care rulează un film în care joacă… ea și iubitul ei:
– Dragul meu, dacă nu văd o schimbare sau ceva care să te miște pe dinăuntru, sunt nevoită să mă despart de tine, fiindcă mă tragi în spate, spune fata cu ochii în lacrimi.
– Dar nu, nu înțeleg ce îmi ceri… nu știu ce să fac, spune el, deja plângând.
– Îmi doresc de la tine să devii masculin, să știi ce vrei de la viață și.. poate să sune ciudat, dar îmi doresc să tremur atunci când pui mâna pe mine, spune puștoaica, cu ochii sclipind.
– Mă simt foarte… tensionat în momentul ăsta, spune băiatul. Dar știu ce am de făcut, încheie el.
Dintr-odată se închide și ecranul, iar înainte ca Adina să se dezmeticească, în fața ei apar, de data asta, două uși.
Ușile sunt identice, pe dinafară.
Aceasta își lipește capul de fiecare în parte, dar nu se aude nimic.
Ce să fie dincolo de uși?
– Ajutor! Strigă ea.
– Odată cu asta ai învățat și să ceri ajutor, revine vocea blândă. Acum ai de făcut o alegere serioasă pentru viața ta: vrei sau nu să rămâi cu Raul?
– Trebuie chiar… chiar acum să iau decizia asta? Mi se pare că… se bâlbâie puștoaica.
– Da! Ridică tonul vocea blândă. Da, fiindcă știu că ți-e frică de întrebarea asta, și acum e momentul să decizi.
Adina vede cum pe una din cele două uși a apărut inscripționat „nu”, iar pe cealaltă „da”.
– Cum îmi dau seama că nu sunt păcălită de minte? se uită Adina dintr-o parte într-alta, sperând ca vocea caldă să-i vină în ajutor.
– Adina, apare vocea, viața noastră e compusă din decizii de tot felul. Tu ai liberul arbitru. Cântărește situația, și fii atentă! Dacă vrei să te sustragi de la decizie, vei stagna. Te vei resemna, iar resemnarea e precum sinuciderea!
– Nu e o oarecare decizie, începe Adina să se victimizeze, dar își dă seama că nu o ajută prea mult, așa că pune mâna pe clanța de la ușa pe care scrie „da”, trage aer adânc în piept, și apasă.
Nu se aștepta la asta.
Vede acum o imagine cu mama ei:
– Da, sunt geloasă pe psihoterapeuta ta, fiindcă știu că ei îi spui lucruri, pe care mie nu mi le spui! Spune mama ei.
– Mama, sunt într-un proces de transformare, ea mă formează și mi se pare normal să îi spun totul, dar să știi că nici ție nu-ți ascund nimic, spune Adina, ușor revoltată.
– Acum e momentul să accepți faptul că mama ta te condiționează. Dar tu ai ales fă fii împreună cu Raul, asta înseamnă că va trebui să lucrezi la relația cu părinții tăi, implicit, o sfătuiește vocea blândă, din depărtare, și totuși, atât de aproape!
– Mama, mi-ar plăcea să discutăm lucruri interesante, cum ar fi, să ne răspundem la întrebarea „cine sunt?” sau să ne povestim una alteia ce am mai învățat, propune puștoaica, iar mama ei o ia în brațe, cu lacrimi în ochi.
Adina a simțit atunci o pace nefirească.
Un sentiment că s-ar fi evaporat o tensiune.
Mintea a părăsit-o pe parcurs, cu pretextul că are alte lucruri de făcut, mult mai „importante”.
Dovada faptului că se transformă e dat de apariția altei uși, iar aspectul diferit îi dă impresia că este ultima.
– Acum e momentul să fii tu cu tine, să ajungi la esența ta, râde și dansează vocea blândă, care în sfârșit se arată.
– Doamna psihoterapeut! Constată Adina și o ia în brațe.
– Acum e momentul să-ți dai voie ca din acest moment să trăiești așa cum vrei tu. Să devii conștientă de respirația ta, și din ce stare iei deciziile. Totul e discernământ.
– Devin conștientă de gândurile pe care le am în fiecare moment, și îmi dau voie să îmi asum tot ce vine înspre mine, pot să refuz sau pot să spun „da” atunci când simt asta.
Și în acel moment, Adina se trezește.
Ședința de terapie s-a încheiat, dar călătoria ei abia a început.
