– Fiecare persoană, atunci când vine în lumea aceasta, își asumă un rol: să crească, să evolueze, să se vindece. Pentru că lumea are nevoie de vindecare. Însă prima persoană care are nevoie de vindecare ești tu însuți.
– De unde ai învățat să îți dorești perfecțiunea, Paula? întreabă psihoterapeutul.
– De la părinți și bunici. Prin simplul fapt că nu mă accept niciodată așa cum sunt, nu-mi găsesc liniștea. Am încercat să-i schimb… ăăă…
– Cum ar fi dacă ai conștientiza că atunci când îți dorești să schimbi pe cineva, e nevoie, de fapt, să te schimbi pe tine?
– Wow, credeam că mi-am învățat lecția asta…
– Paula, în momentul în care crezi că ai învățat o lecție, mintea ta te cumpără.
– Și ce se întâmplă?
– Mintea ta va refuza să mai învețe ceva. Ea îți va spune că ești suficientă în acel moment, iar tu vei uita obiectivul pe care ți l-ai propus. Asta îți dorești, de fapt, Paula?
– Cred că cel mai mult îmi doresc să mă schimb pe mine.
– Cum vei face asta?
– Ăăă, să învăț să devin… prezentă, să învăț ce este autenticitatea.
– Și ce este autenticitatea pentru tine?
– Mmm, nu îmi dau seama, dar îmi place cuvântul.
– Nicio problemă. E bine să-ți placă cuvântul, pentru că asta înseamnă că are o rezonanță cu tine. Pentru că nimic din ceea ce se întâmplă nu e întâmplător. Nimic din ceea ce se petrece în jur, din ceea ce gândești tu, nu e întâmplător. E timpul să faci o călătorie.
– Ce fel de călătorie? Întreb eu.
– Doar închide ochii…
Și mă trezesc într-o pădure.
– Ce înseamnă autenticitatea pentru tine? Mă întreabă o voce.
– Cine ești tu?
– Te simți nefiresc?
– Da!
– Și când nu te simți firesc?
– Când sunt în afara zonei de confort! De ce mă aflu într-o pădure?
– Pentru că urmează să descoperi niște lucruri. Hai, ia-mă de mână!
– Mă aflu în mijlocul pădurii, și văd un râu cu apă limpede, mă pot scălda?
– Da, și conștientizează cum râul îți spală toată energia de care nu mai ai nevoie. Asta te va ajuta în călătorie. Aaa, și te rog să te așezi cu picioarele în sensul în care curge apa.
– Mă joc cu apa. Mă așez cu capul spre izvor și cu picioarele spre vale. Mă spăl acum de toată energia negativă din mine. Mă spăl de frică, invidie, aroganță, orgoliu.
– Freacă mai bine! Vezi cât de multă murdărie ai adunat?
– Mă simt puțin mai ușoară acum. Și nu îmi e rușine de tine, chiar dacă nu te cunosc.
– Când ieși, o să-ți ofer niște veșminte noi.
– Wow, ce frumoase sunt! Sunt albe… asta înseamnă ceva?
– Vei afla.
Mergând pe cărare, zăresc o peșteră.
– Văd o peșteră! Pot să merg acolo?
– Ai răbdare, Paula, încă nu am epuizat întrebările la care e bine să răspunzi. Când ești sigură pe tine, și când nu ești?
– Nu știu!
– Imaginează-ți că știi, Paula.
– De unde îmi știi numele?
– Cu ce te-ar ajuta dacă ți-aș spune asta? Nu sunt alte lucruri de care ești cu adevărat curioasă?
– Ba da… și inspir asta. Ce ai în mână?
– Acesta este primul meu dar pentru tine.
– Wow, este… un cristal! Ce înseamnă culoarea portocalie?
– Vei descoperi de îndată. Îmi place curiozitatea ta, Paula.
Ajungem în fața peșterii, iar vocea se îndepărtează de mine.
Eu iau acest semn ca o aprobare de a explora.
Pătrund în peșteră, și nu descopăr nimic.
Mă întorc, cu un răspuns foarte clar în minte:
– Nu sunt niciodată sigură pe mine.
Ies din peșteră și descopăr vocea care mă aștepta.
Ea răspunde gândului meu instantaneu.
– Asta pentru că ai urmărit îți crești stima de sine din exterior, prin aprobarea celor din jur.
– Ce înseamnă asta?
– Înseamnă că îți dorești validare, mai mult din afară, decât de la tine, Paula.
– Și cum pot să-mi cresc stima de sine… altcumva?
– Prin dezvoltare, Paula. Prin meditație, prin contemplare, iertare, acceptare a ceea ce ești în acest moment. Și prin iubire. Doar așa vei învăța să-ți crești stima de sine din interior. Astfel nu vei mai avea nevoie de validarea celor din afară
– Wow! Ce frumoasă este poienița cu flori! Când am ajuns aici?
– Paula, ești tot timpul în minte. Stai în interiorul tău cât stă cioara în gard! Cum ar fi dacă ți-ai da voie să fii observatorul din spatele tău? Alegi tot timpul, pentru că mintea ta îți arată în mod permanent alte lucruri, în ideea în care îți ocultează frumusețea ta interioară. Și acest lucru se întâmplă pentru că, e foarte greu să vezi că tu, Paula, nu faci nimic pentru fericirea ta, fiindcă te lași condusă de minte. Mintea este cea care fuge de durere, și știi principiul acestei lumi în care trăim: cuplul acesta de forțe care ne mișcă, vrând sau nevrând – durerea și plăcerea, prin urmare, atât timp cât tu nu faci nimic pentru fericirea ta, ești dispusă să faci aproape orice pentru a evita durerea. Chiar în acest moment ai început să faci pași înspre tine, să te descoperi.
– Tot îmi doresc este să știu cine ești… și cum pot să am încredere în tine, dacă nu știu nimic despre tine? Cum poți să înveți să ai încredere în tine? Întreb eu curioasă.
– Hmm, am impresia că îmi eviți întrebările! Bine, îți răspund și la această întrebare. Înveți să ai încredere în tine atunci când devii vulnerabilă și renunți la măști. Doar așa începi să ai încredere în tine, când îmi arăți mie și celor din jur exact cine ești tu în acel moment: încurcată, urâtă, murdară. Și încă ceva, Paula. Poate că a venit momentul să înveți să ceri celor din jurul tău o conexiune emoțională. Să ai curajul să le spui celor din jur că ai poate nevoie de un atașament emoțional când te simți încurcată, blocată într-o problemă, sau pur și simplu ești tristă. Învață să ceri.
– Mmm, sună atât de frumos toate aceste cuvinte. Sunt pierdută în gânduri.
– Spune-mi, Paula, când te accepți pe tine însăți?
– Păi, m-am acceptat astăzi în terapie, când am recunoscut că deseori sunt egoistă sau lacomă…
– Și cum ar fi dacă, în momentul în care realizezi acest fapt, te-ai lua în brațe și ți-ai spune: „Mă accept, așa lacomă și egoistă cum sunt”, și ți-ai pune capul pe un umăr și te-ai legăna singură?
Modelez imediat cuvintele: mă iau în brațe, îmi pun capul când pe un umăr, când pe celălalt și spun:
– Mă accept, așa lacomă și egoistă cum sunt.
– Mă bucur că te regăsești, Paula…
Deodată, în fața mea, apare din nou o mână, cu pumnul strâns.
– Wow! Un alt dar! Pot să-l deschid, te rooooog?
– Te rog, deschide-l!
– Ce e asta… e o energie… dar nu-mi dau seama, nu are formă …
– Ce fel de energie simți tu, Paula?
– E vitalitate, dinamism, … exact ce îmi doresc!
– Ia-o în mâinile tale și du-o în inima ta.
Fața mea înflorește ca un pom de Crăciun.
Când deschid ochii, văd cum în fața mea se mișcă ceva în tufiș.
– Ajutor! E un ghepard în tufișul acela!
– Îți e frică de el?
– Da! Dar cum să existe gheparzi într-o poieniță? Nu înțeleg ce se întâmplă!
– Cum ar fi dacă ai evita să-ți mai dorești să înțelegi totul? Dacă vei ține în minte acest sfat, vei reuși să te apropii de suflet, pentru că mintea ta creează totul.
– Aaa, deja nu îmi mai este frică! Îl privesc în ochi. Simt că vrea să-mi transmită ceva.
– Bravo, Paula! Vezi ce simplu este totul. Spune-mi acum, realizezi o conexiune între darul primit de la mine și acest ghepard?
– Da! Ghepardul înseamnă viteză… iar eu îmi doresc dinamism și… vitalitate. Toate se leagă!
– Și acum poți să-ți răspunzi la întrebarea „Ce înseamnă autenticitatea pentru tine”?
– Să fiu autentică înseamnă să nu-mi fie frică de mine însămi și de ceea ce e în jurul meu. Înseamnă să trăiesc într-o stare de liniște și… să ating pacea din interiorul meu. Pacea aceasta din interiorul meu să fie iubirea de sine?
– Când vei învăța să-ți menții starea aceasta pe care o ai acum, vei descoperi iubirea de sine, Paula.
– De fiecare dată când sunt cu cineva, mai ales cu persoane pe care vreau să le impresionez, mintea mea se îndreaptă doar către mine, să fiu perfectă în ochii celorlalți. Și pentru că începe să se compare cu cel din stânga sau din dreapta, și nu știu cum să ies din acest cerc vicios pe care mi l-am creat de atâta timp.
– O să înveți și acest lucru, Paula. Hai să o luăm încet. Reflectează la tot ce ai învățat în această călătorie, și fără grabă, să ne întoarcem încet și să medităm în poieniță.
În poieniță, mă așez pentru a medita, și simt o pace lăuntrică.
În următorul articol veți afla cine este, de fapt, acea voce.
