» » Mama e lumea mea

Mama e lumea mea

 

 

Unde e mama?

– Hei ce faci acolo, la cine strigi?

-Stai mai departe de balustradă, Dumnezeule. îți spun a mia oară.

Spatele fetiței tresaltă ușor.

Hai lasa, maica-ta o să vină la sfârșitul săptămânii. Lasa plânsul și treci în pat ,aici o să te ardă soarele.

Copila nu se dă dusă din balcon. Are privirea fixă la blocul din fața spitalului.

Soarele puternic îi bate în față. Ea fixeaza balconul.

Așteaptă femeia la care privește din prima zi!

– La ce s-o fi holbînd bietul copil?

Sontâc, șontâc se întoarce. Merge încet spre pat. Se așează ușor și se pregătește pentru injecție.

Fața ei dulce, încadrată de o coamă bogată și cârlionțată, cu niște ochii imenși e schimonosita de durere și plâns. E-o mână de om, trist și însingurat. Ca a unui om mare.

– Stiu că doare, dar o sa fac încet. Să -ți fie mai bine!

Se întoarce cu spatele la mine imediat ce scot seringa.

_ Doamne, ce complicații sunt copiii ăștia. Si nici măcar nu vorbește.

-Cum să o conving că nu e maică -sa, femeia la care se tot uită de când a venit?

-Cum să o deranjez pe biata femeie?

-Ce să -i spun? O să creadă că m-am țăcănit .

-Cum să îi spun că un copil, o fetiță de șase ani crede că este maică -sa și că a părăsit o?

-Si apoi, cu ce ar ajuta- o?

Eva, vrei să îți aduc o prăjitură?

– Nu, o aștept pe mama.

Mă așez lângă ea și o mângâi. Mâna ei pare că s-a mai dezumflat, la fel și piciorul.

Incep să îi spun o poveste.

Am sesizat că se liniștește iar somnul ei devine profund.