» » Generația cu părinți idioți

Generația cu părinți idioți

   Scrisoare de la un client

Suntem generația cu cei mai idioți părinți din istorie.

Suntem generația cu părinți care s-au deconectat, s-au rupt de sufletul lor, de adâncul lor, pentru a se lăsa seduși de materie și de promisiuni deșarte.

Spun că sunt idioți pentru că asemeni idiotului din poveste, fizic poate au fost lângă noi, dar mintea și sufletul lor nu erau niciodată acasă.

Când aveai mai mare nevoie de ei, când ți-ai fi dorit să discuți cu cineva, să primești sfaturi sau îndrumări sau când aveai nevoie să te ghideze în viață, ei erau întotdeauna plecați.

Psihologic, nu erau niciodată lângă noi.

 

Model de mama

Am un prieten a cărui mamă reprezintă pentru mine un exempu perfect de dezastru.

A născut trei copii, dar aceștia nu își aduc aminte ca mama lor să le fi făcut vreodată de mâncare sau să fi făcut curat în casă.

Scuza era că mergea la servici și că era o intelectuală.

Să fii intelectual și să trăiești într-o cocină de porci, cu trei copii, nu e un exemplu de părinte responsabil.

Și întotdeauna m-am întrebat cum au reușit acești copii, ca adulți, să își ierte și să își accepte mama și faptul că nu au avut o copilărie fericită din cauza ei.

Obstacolele sunt calea, cum se spune în zen, imi spune ea.

 

Un alt model

 

Părinții celui mai bun prieten al meu au fost idioți, dar la polul opus.

I-au dăruit singurului și unicului copil tot ce și-a dorit, material nu i-a lipsit niciodată nimic, tot ce își dorea puiuțul, se întâmpla.

Nu l-au certat, nu l-au bătut, nu l-au neglijat.

Dar pentru că l-au lăsat să facă tot ce și-a dorit, puișorul nu și-a luat niciodată servici, nu și-a asumat niciun fel de responsabilități – n-a fost cazul, s-au ocupat ai lui de tot- iar acum , la peste 50 de ani, este tot un copil.

Nu are curaj să își trăiască propria viață, este în permanență dependent de ceilalți, nu știe ce vrea, este tot timpul anxios sau depresiv.

Lipsit de o ghidare din partea părinților, la momentul potrivit, nu a reușit să își găsească nici ghidul interior, iar orgoliul și ignoranța îl împiedică să apeleze la ajutorul unui psiholog – singurul care ar mai putea avea răbdare cu el.

Problema reală, însă, este că nu vrea în ruptul capului să se schimbe și să își cunoască lumea interioară.

De ce?

Pentru că înăuntrul e iadul.

Și cum ar putea puișorul să meargă singur în iad și să mai iasă și viu după tot ce-i acolo?

Obstacolele sunt calea, cum se spune în zen, imi spune ea.